Halep va juca la turneul de la Doha! Locul 1 mondial redevine de actualitate: condiția pusă ca Simona să-și recupereze coroana

Simona Halep a confirmat că va juca la turneul Premier 5, de la Doha (Qatar), iar prima adversară a constănțencei va fi Ekaterina Makarova, locul 36 WTA, în turul secund al turneului. Bilanțul meciurilor directe este în favoarea Simonei, cu trei victorii obținute în precedentele cinci partide.

Numărul 2 mondial și-a monitorizat starea de sănătate până marți pentru a lua o decizie în privința participării la Doha. Simona a fost afectată serios în urma turneului de la Australian Open, acolo unde a suferit mai multe accidentări care au ținut-o departe și de întâlnirea din Fed Cup dintre România și Canada. 

În ultima conferință de presă, Halep a confirmat că va participa la turneul dotat cu premii în valoare de 2.6 milioane de dolari: „Voi juca la acest turneu. Încă mai simt dureri, dar voi intra pe teren”.

Locul 1 mondial redevine de actualitate!

Wozniacki a făcut o alegere extrem de surprinzătoare și nu s-a înscris la turneul Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care se va desfășura între 19 și 25 februarie! Sportiva nordică va pierde 305 puncte săptămâna respectivă, rămânând descoperită în fața Simonei, care nu trebuie să apere niciun punct în acea perioadă.

Decizia Carolinei de a nu merge la Dubai îi oferă Simonei un plan de rezervă. Halep va pleca în pole position pentru locul 1 la Doha (12-18 februarie), întrucât Wozniacki are de apărat și acolo 305 puncte.

Condiția obligatorie ca Simona să recâștige primul loc mondial e accesul în sferturile de finală. Odată ajunsă acolo, Halep trebuie să parcurgă cu un tur în plus față de actualul lider mondial, Caroline Wozniacki. 

 

Publicat: 13 02. 2018, 13:54
Actualizat: 13 02. 2018, 20:09