Halep știe unde a greșit în meciul cu Cibulkova de la Turneul Campioanelor: „Trebuia să o fac să alerge”. Cât de mult a incomodat-o accidentarea de la genunchi

Simona Halep a vorbit la o conferință de presă organizată după înfrângerea grea cu Dominika Cibulkova, scor 3-6, 6-7 în ultima rundă a Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor. Halep a găsit explicațiile pentru faptul că a fost dominată clar de Cibulkova, transmițând și gândurile pe care le are după eliminarea prematură de la Singapore.

„Cibulkova a văzut că am probleme cu genunchiul și mi-a trimis mingile pe rever”

Simona a lăudat jocul adversarei, despre care spune că o putea contracara totuși dacă adopta o altă tactică: „Dominika a jucat foarte bine cu forehandul, a dominat astfel meciul, în timp ce eu am fost prea defensivă! Trebuia să mixez mai mult loviturile, să lovesc mai lung, să o fac să alerge… Am încercat, dar nu a fost suficient pentru a câștiga meciul sau cel puțin un set. Din punct de vedere mental sunt mulțumită cum am abordat partida, am luptat până la capăt, dar sunt tristă pentru că am pierdut”.

Sportiva din Constanța a jucat cu un bandaj imens la genunchiul stâng, iar problema de la picior a deranjat-o evident încă din primul game: „E foarte greu să joci accidentată, am fost dezamăgită, dar a trebuit să accept situația… Atât am putut să fac în aceste condiții, mai ales că reverul nu mi-a funcționat atât de bine din cauza problemei de la genunchi. Ea a văzut asta, mi-a trimis multe mingi pe backhand, iar mie nu mi-a fost prea ușor să împing în picior. Dar ea a jucat un tenis bun, a lovit cu putere fiecare minge, și a meritat să câștige”.

„Nu am trecut de grupe, dar o iau ca pe o experiență pozitivă”

Halep a fost eliminată pentru al doilea an consecutiv în grupele Turneului Campioanelor, dar spune că nu este afectată atât de tare: „Acest turneu a fost un bonus pentru mine, pentru că în prima jumătate a anului nu știam dacă mă voi califica. Apoi, după ce mi-am asigurat calificarea la Singapore, mi-am propus să fac tot ce îmi stă în putință pentru a ajunge cât mai departe. Nu am reușit să trec de grupe, dar o iau ca pe o experiență pozitivă și nu vreau să fiu afectată pe viitor din această cauză, cu toate că situația e greu de acceptat”.

În final, românca a făcut o scurtă analiză a două rivale pe care le vede triumfând la Singapore: „Kuznețova e on fire! Am văzut-o aseară, în meciul cu Pliskova, și e incredibilă! A venit de la Moscova, acolo unde a făcut o treabă minunată, iar aici joacă la fel de bine. Aș miza că ea câștigă turneul, dar toate celelalte jucătoare sunt puternice, iar lupta rămâne deschisă. Kerber are și ea o șansă importantă să câștige, mă voi uita de acasă la următoarele meciuri. Abia aștept să mă odihnesc și să petrec timpul cu familia”.

Publicat: 27 10. 2016, 15:08
Actualizat: 27 10. 2016, 15:22