Halep și-a fixat calendarul după înfrângerea de la Miami. Simona începe asaltul pe suprafața preferată

Simona Halep (5 WTA) nu va avea parte de o vacanță prea lungă după eșecul suferit marți în „sferturi” la Miami (6-4, 3-6, 2-6 cu Timea Bacsinszky). Simona trebuie să pregătească sezonul de zgură, care începe în luna aprilie, iar numărul 5 WTA are un program clar în ceea ce privește turneele viitoare.

Halep se pregătește pentru barajul din Fed Cup

Halep trece de la hard la zgură, suprafața pe care se simte cel mai bine, iar prima competiție la care va juca este Fed Cup, în perioada 16-17 aprilie. Sportiva în vârstă de 24 de ani merge la Cluj împreună cu naționala României, acolo unde „tricolorele” vor susține un baraj de menținere în Grupa Mondială contra Germaniei. Organizatorii români vor monta zgură în Sala Polivalentă din Cluj, aceeași suprafață amenajată la turneele care urmează în calendarul WTA.

Imediat după partida de Fed Cup, Simona va evolua la Stuttgart (18-24 aprilie), turneu de categorie Premier. Halep are o relație specială cu Porsche, sponsorul turneului, astfel că nu va lipsi de la competiția la care a atins faza semifinalelor în 2015 (5-7, 7-5, 2-6 cu Caroline Wozniacki).

Calendarul Simonei în sezonul de zgură este completat cu turneele de la Madrid (Spania, 30 aprilie – 7 mai), Roma (Italia, 9-15 mai) și Roland Garros (Franța, 22 mai – 5 iunie). Fanii Simonei se așteaptă la rezultate importante în sezonul de zgură, având în vedere că românca a reușit performanța carierei pe suprafața roșiatică, la Roland Garros 2014 (finală cu Maria Șarapova, scor 4-6, 7-6, 4-6).

Programul Simonei Halep în următoarele 3 luni:

  • Fed Cup (barajul România – Germania), în perioada 16-17 aprilie, pe zgură indoor
  • Stuttgart (turneu Premier), în perioada 18-24 aprilie, pe zgură indoor
  • Madrid (turneu Premier Mandatory), în perioada 30 aprilie – 7 mai, pe zgură
  • Roma (turneu Premier 5), în perioada 9-15 mai, pe zgură
  • Roland Garros (turneu de Grand Slam), în perioada 22 mai – 5 iunie, pe zgură

După Roland Garros, jucătoarea antrenată de Darren Cahill și-a anunțat prezența la turneele găzduite pe iarbă în Marea Britanie, în luna iunie: Birmingham, Eastbourne și Wimbledon.

Publicat: 30 03. 2016, 12:04
Actualizat: 30 03. 2016, 12:18