Halep s-a retras de la turneul de la Birmingham. Simona a acuzat probleme medicale

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Birmingham. Competiția din Anglia era prima întrecere pe iarbă și ar fi putut s-o ajute pe sportiva noastră să pregătească mai bine pentru Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al sezonului.

Halep a acuzat probleme medicale și a fost nevoită să renunțe la turneul de la Birmingham.

„Am simțit că am probleme de când am venit aici. Am niște lichid la tendon, așa că doctorul a spus că trebuie să mă odihnesc vreo câteva zile. Nu e nimic serios, însă e sâcâitor. Am aproape două săptămâni să mă recuperez până la Wimbledon, așa că mă voi odihni câteva zile, apoi voi face tratament și voi începe să joc din nou.

Sunt dezamagită, era primul meu turneu pe iarbă în acest an. Era important să am niște meciuri, dar nu pot să mai schimb nimic acum. Trebuie să am grijă de corpul meu. Sper să mă întorc la anul. E a doua oară când sunt la Birmingham și e un turneu care îmi place. Sper să revin la anul și să am șansa să joc în fața fanilor de aici”, a precizat Halep prin intermediul unui comunicat de presă.

Publicat: 12 06. 2016, 15:27
Actualizat: 12 06. 2016, 17:34