Halep s-a despărțit de Daniel Dobre, unul dintre antrenorii din staff-ul său! „Mi-a spus că nu are nevoie de mine în perioada următoare!”

Simona Halep s-a despărțit de unul dintre antrenorii din staff-ul său. Este vorba despre Daniel Dobre, fostul antrenor al Alexandrei Dulgheru, care o însoțea pe sportiva noastră la turneele la care nu putea participa australianul Darren Cahill.

Dobre a declarat că nu a fost deranjat de decizia Simonei și a rămas în relații foarte bune cu aceasta. Dobre va face parte din staff-ul Federației Române de Tenis.

„Simona mi-a spus că nu are nevoie în perioada următoare de mine. Sunt o persoană căreia nu-i place să stea și am început o colaborare cu Federația pe partea tehnică. Lucrăm pe partea de performanță, încercăm să preluăm din experiența ITF. Mă bucur că joacă bine și sper că și eu să fi avut o parte mică în dezvoltarea pe care a avut-o”, a spus Dobre, intr-un interviu pentru Treizecizero.ro.

Publicat: 18 07. 2017, 11:38
Actualizat: 18 07. 2017, 20:34