Halep nu se teme de nimic! Reacția promptă a Simonei când a aflat că va juca semifinala de la Australian Open pe o căldură teribilă

Simona Halep s-a calificat fără emoţii în turul 3, dar va avea o misiune mult mai grea în faza următoare

Simona Halep (3 WTA, 28 de ani) va juca pe o căldură teribilă semifinala de joi de la Australian Open, de la ora 06:30. Românca spune că nu se teme de temperatura crescută de la Malbourne, deși se anunță cea mai fierbinte zi a anului.

Jucătoarea noastră a fost încrezătoare când a fost întrebată dacă e deranjată de cele 37 de grade Celsius care sunt anunțate la ora meciului cu Garbine Muguruza (32 de WTA, 26 de ani).

„Îmi place căldura”

„Simt că am mai multă energie când mă gândesc la semifinale. Mă simt mai încrezătoare. Mâine, va fi foarte dificil, dar sunt semifinale, așa trebuie să fie. Îmi place căldura, vom vedea cum va fi vremea.

Sunt pregătită pentru asemenea vreme, e un lucru bun pentru mine. M-am antrenat 3 săptămâni în Dubai, m-am antrenat mult. De-aia am plecat de-acasă, fiindcă mă pot concentra zi de zi pe ce am de făcut”, a declarat Simona Halep.

În faza precedentă a competiției, Simona Halep a zdrobit-o pe Anett Kontaveit, scor 6-1, 6-1.

Organizatorii au anunțat programul de joi de la Australian Open. Astfel, semifinala dintre Simona Halep și Garbine Muguruza va fi al doilea meci al zilei și va începe după ora 06:30. Prima semifinală de pe Rod Laver Arena va fi Ashleigh Barty – Sofia Kenin, partidă programată să înceapă de la ora 05:00. Meciul româncei va putea fi urmărit în format liveTEXT pe Prosport.ro.

Simona Halep și-a umplut conturile

1.040.000 de dolari vor intra în contul Simonei pentru calificarea în semifinalele de la Australian Open. Suma va fi aproape dublă dacă va fi pe teren şi sâmbătă, de la ora 10:30 a României, când se dispută finala. 2.065.000 de dolari pentru finalistă şi 4.120.000 pentru câştigătoarea titlului.

Publicat: 29 01. 2020, 08:39