Halep: „Nu am obiective și așteptări pe hard, vreau doar să mă calific la Singapore”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, într-un interviu acordat WTA, că nu are un obiectiv pentru sezonul nord-american pe suprafață rapidă, pe care-l începe în această săptămână la Toronto, precizând că vrea doar să se califice la Turneul Campioanelor de la Singapore.

„Nu am obiective, nu am așteptări de la mine, vreau doar să obțin calificarea la Singapore în acest an, așa că joc fără presiune și vreau să văd cât de bună pot fi în acest sezon pe hard”, a declarat Halep, clasată tot pe locul al treilea în clasamentul care contează pentru Turneul Campioanelor.

Simona Halep a afirmat că a avut nevoie de o pauză mai lungă după turneul de la Wimbledon, la care a pierdut în primul tur, deoarece a fost obosită: „M-a ajutat să am o pauză lungă acasă, am avut nevoie de ea, pentru că am fost puțin obosită. Pot spune că am avut rezultate slabe pe zgură și pe iarbă, dar m-am antrenat din greu acasă și vreau doar să regăsesc modalitatea de a lupta pentru fiecare minge, pentru victorie.”

Jucătoarea din Constanța a precizat că îi place să evolueze în Canada deoarece beneficiază de susținerea multor români. „Îmi place mult aici pentru că mereu vin mulți români să mă susțină, chiar și la antrenamente. Am jucat bine în trecut, turneul este frumos, terenul central este extraordinar, așa că abia aștept să încep competiția, de fapt să joc primul meci, care o să fie unul de dublu”, a spus ea.

Halep și-a reamintit că în 2011 a ajuns în turul al doilea al Rogers Cup, tot la Toronto, venind din calificări, și că în prima manșă a obținut cea mai importantă victorie din cariera ei de până atunci, împotriva sportivei ruse Svetlana Kuznețova (4-6, 6-4, 6-3). „Sunt fericită că m-am întors aici. Am jucat o dată la Toronto și am jucat bine. Am obținut cea mai mare victorie la acea vreme, împotriva Svetlanei Kuznețova. Mă simt încrezătoare că revin pe hard, pentru că la începtul anului am avut rezultate bune, dar vin după o perioadă dificilă, așa că încerc să-mi recapăt încrederea și să mă bucur de tenis”, a declarat românca.

Simona Halep trebuia să joace luni la Rogers Cup o partidă de dublu, dar aceasta nu s-a putut disputa din cauza ploii. Meciul a fost reprogramat pentru marți, când Halep și sportiva rusă Daria Gavrilova vor juca, în primul tur, cu perechea Darija Jurak/Raquel Kops-Jones (Croația/SUA).

La simplu, Simona Halep este cap de serie numărul 2. Ea este calificată direct în turul al doilea, fază în care va evolua împotriva învingătoarei dintre Jelena Jankovici și Caroline Garcia, partidă ce va avea loc tot marți.

Rogers Cup, turneu din categoria Premier 5, este prima competiție la care participă Simona Halep după eliminarea suferită în primul tur la Wimbledon, la finalul lunii iunie.

Mediafax

 

Publicat: 11 08. 2015, 09:45
Actualizat: 11 08. 2015, 11:14