Halep își poate trece numele pe o listă impresionantă, după performanța incredibilă din meciul cu Davis. Doar numele mari ale tenisului feminin au mai reușit asta

Simona Halep a intrat în istoria Australian Open după maratonul de aproape patru ore din turul trei, când a învins-o pe Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13), dar liderul mondial poate scrie încă o pagină de istorie în cazul în care va câștiga trofeul la primul Grand Slam al anului.

Halep își poate trece numele pe o listă cu jucătoare uriașe, precum Serena și Venus Williams, Martina Navratilova, Monica Seleș sau Justine Henin, după ce a salvat trei mingi de meci în partida-maraton câștigată împotriva americancei Lauren Davis. Doar 14 jucătoare au mai câștigat trofeul într-un turneu de Grand Slam după ce au salvat mingi de meci pe parcurs.

Ultima dată s-a întâmplat chiar la Australian Open, în urmă cu doi ani. Atunci, Angelique Kerber salva o minge de meci în primul tur și avea să câștige competiția, după o finală câștigată cu 6-4, 3-6, 6-4 în fața Serenei Williams.

Simona Halep se va duela pentru un loc în sferturile de finală ale competiției de la Antipozi cu japoneza Naomi Osaka (72 WTA).

Cele 14 jucătoare care au câștigat trofee de Grand Slam după ce au salvat mingi de meci pe parcursul turneului:

  • 1. Margaret Molesworth – 1923, Australian Open (pe atunci, Australasian Championships)
  • 2. Helen Hills – 1935, Wimbledon
  • 3. Margaret Osborne duPont – 1946, Openul Franței
  • 4. Mary Carter Reitano – 1956, Australian Open (pe atunci, Australasian Championships)
  • 5. Margaret Court – 1962, Openul Franței
  • 6. Martina Navratilova – 1986, US Open
  • 7. Monica Seleș – 1991, Australian Open
  • 8. Jennifer Capriati – 2002, Australian Open
  • 9. Serena Williams – 2003, Australian Open; 2005, Australian Open; 2009, Wimbledon
  • 10. Anastasia Myskina – 2004, Openul Franței
  • 11. Justine Henin – 2005, Openul Franței
  • 12. Venus Williams – 2005, Wimbledon
  • 13. Na Li – 2014, Australian Open
  • 14. Angelique Kerber – 2016, Australian Open
Publicat: 21 01. 2018, 17:16
Actualizat: 21 01. 2018, 17:17