Halep exultă după victoria de la Roland Garros: „A fost un meci excelent!” Simona vorbește sincer despre adversara din turul 3: „E accidentată ca și mine, trebuie să o fac să alerge”

Simona Halep a obținut o victorie confortabilă joi seară, în turul secund la Roland Garros (6-4, 6-3 cu Tatiana Maria), iar sportiva noastră a vorbit la conferința de presă despre meciul câștigat într-o oră și 22 de minute. Simona și-a exprimat și opinia vizavi de viitoarea adversară, rusoaica Daria Kasatkina, făcând un comentariu sincer și totodată amuzant.

Halep a declarat că a fost surprinsă de forța Mariei, însă problemele au dispărut după ce și-a reglat loviturile și a ridicat astfel nivelul partidei: „Cred că a fost un meci greu. Nu am mai jucat contra ei de mulți ani și nu mă așteptam să joace la un nivel așa de înalt, iar din cauza aceasta am fost puțin nesigură la început. Nu știam exact ce trebuie să fac, cum să o atac sau dacă să fac un pas în spate ori să joc la fel. Am început să alternez jocul. Cred că forehandul a fost mult mai bun decât în primul tur, dar încă pot face mai mult cu el. Am pierdut câteva servicii, dar pot să spun că am servit destul de bine. Meciul a fost excelent, de un nivel foarte bun. A fost o adversară foarte dificilă, e bine că am câștigat în două seturi”, a spus Simona conform site-ului wtatennis.com.

A 3-a favorită a turneului de Grand Slam disputat pe zgură se va duela sâmbătă, în manșa a treia, cu Daria Kasatkina (Rusia, 28 WTA), o jucătoare mult mai periculoasă. Rusoaica are o problemă similară cu cea a Simonei, fiind accidentată la gleznă, iar românca și-a făcut deja temele: „Sunt nerăbdătoare să ne întâlnim, deși niciodată nu e ușor să joc împotriva ei. Are un topspin foarte bun, așa că va fi greu. Trebuie să o fac să alerge, pentru că și ea e un pic accidentată, ca și mine. Va fi un test dificil, o adevărată provocare. Mă simt pregătită, simt că am încredere și am șansa mea să înving. Așa că trebuie doar să urmez planul contra ei și să cred că pot câștiga”, a încheiat Halep, sportivă care a învins-o pe Kasatkina în singurul meci direct de până acum, scor 6-3, 7-5 la Miami 2016.

 

Publicat: 02 06. 2017, 09:22
Actualizat: 02 06. 2017, 09:37