Halep a vorbit, la Dubai, despre încredere și consecințele ultimelor două turnee de Mare Șlem. Schimbare de abordare la turneul câștigat în 2015

Simona Halep încearcă, în această săptămână, să devină a treia jucătoare, după Venus Williams și Justine Henin, care își apără titlul cucerit la turneul de la Dubai, în 16 ani de la debutul competiției arabe.  Reem Abulleil, jurnalista publicației Sport 360, care s-a impus ca o prezență constantă în peisajul presei sportive specializate pe tenis, a realizat un interviu cu a treia jucătoare a lumii și își încheie materialul publicat de Ziua Îndrăgostiților cu o remarcă care subliniază o schimbare de abordare a Simonei. „Anul trecut, în Dubai, Halep era acompaniată de un anturaj uriaș – familie și prieteni – și putea fi zărită la Clubul Aviației, în timpul unor cine gălăgioase, distrându-se. Anul acesta, ea și-a schimbat puțin abordarea. ‘Anul ăsta este liniște. Trebuie să fiu singură cu gândurile mele și să încerc să revin rapid‘, spune ea”.

Pentru al doilea an consecutiv, Simona Halep este o jucătoare așteptată să confirme și să facă un pas în plus în tenisul feminin – fie că este vorba de câștigarea unui titlu de Mare Șlem, fie de cucerirea numărului unu mondial. Constănțeanca în vârstă de 24 de ani a debutat în sezon cu trei victorii și trei înfrângeri, iar printre problemele sale s-au numărat accidentări și limitări fizice. „Da, cred că ar fi fost mai bine dacă nu aș fi mers la primele turnee, pentru că am avut acea infecție la stomac. Am crezut că va fi ușor. Dar diferența de fus orar și întreaga situație au făcut ca adaptarea mea să fie una dificilă și să îmi fie greu să joc. Dar, nu vreau să regret nimic. Pur și șimplu, acum sunt mai atentă la sănătatea mea și îmi propun să mă bucur de joc„, a declarat Simona Halep.

Pentru Simona Halep, cheia succesului este încrederea, iar subiectul a fost dezvoltat cu grijă de constănțeancă. „Este greu să vorbești despre încredere. Este vorba despre încrederea în modul în care joci în timpul meciului, în felul în care lovești mingea. Loviturile tale au mai puțină forță atunci când nu ai încredere și, pentru că am fost bolnavă, am avut probleme în timpul meciurilor. Acum mă simt bine, dacă sunt sănătoasă sută la sută, pot spune că încrederea este acolo. Trebuie să merg să joc meciuri, am nevoie de meciuri. Așa capeți încredere să câștigi meciuri și să aduni victorii„, a explicat Halep.

A doua favorită la Melbourne Park nu a câștigat vreun meci la Australian Open, dar turneul i-a adus, per total, un plus la capitolul moral, pentru viitoarele turnee de acest calibru. „Eu, acum, mă gândesc că pot câștiga un turneu de Mare Șlem, după ce am văzut-o pe Flavia Pennetta câștigând, apoi pe Kerber. Acum, este mai ușor pentru fiecare dintre noi să credem că putem câștiga un astfel de turneu. Până acum, a fost dificil, pentru că Serena era acolo și părea că este unica învingătoare, iar asta făcea lucrurile dificile. Acum însă, oricine crede că o poate face„, a anunțat Halep.

Simona Halep este convinsă că și-a găsit echipa perfectă, cu Darren Cahill în centru. „Sunt o muncitoare, vreau să fiu concentrată pe ceea ce avem de făcut, dar putem să ne și relaxăm puțin, pentru că trebuie să ne bucurăm de viață. Nu trăiești doar pe teren, trebuie să faci ceva și în afara lui. Vreau să fiu mai puternică. Știu că mai am mult de muncă, dar sunt ok, sunt relaxată. Trebuie să îmi îmbunătățesc tactica pe teren, să pot schimba mai mult în timpul meciurilor. Dar și mental. Iar Darren este un tip cu care poți vorbi. Darren vorbește bine cu mine și mă ajută mult„, i-a povestit Simona Halep jurnalistei Reem Abulleil.

Simona Halep a câștigat, în 2015, la Dubai, al zecelea titlu al carierei – un trofeu de categorie Premier 5. În 2016, prin prisma sistemului rotațional gândit de reprezentanții WTA pentru turneele de la Dubai și Doha, competiția din Emiratele Arabe Unite este un simplu turneu de categorie Premier.

Publicat: 16 02. 2016, 10:03
Actualizat: 16 02. 2016, 10:05