Halep a urcat pe primul loc în clasamentul campioanelor din 2016! Cinci lucruri pe care trebuie să le știi după triumful Simonei de la Montreal

Simona Halep (3 WTA) este jucătoarea momentului în tenisul mondial, constănțeanca atingând cifre spectaculoase după cucerirea turneului de la Montreal (Canada). Halep și-a trecut în cont al treilea titlu al sezonului și a urcat pe primul loc în clasamentul campioanelor din 2016, după o finală câștigată fără emoții în fața americancei Madison Keys (7-6, 6-3). În același timp, constănțeanca și-a mai trecut în palmares și alte performanțe cu care puține jucătoare s-ar putea lăuda la vârsta de 24 de ani. ProSport îți prezintă 5 lucruri pe care trebuie le știi despre „New Simona”:

1. Simona a urcat pe primul loc în clasamentul campioanelor din 2016

Halep a câștigat duminică seară, pe hardul de la Montreal, al treilea titlu al anului, după ce în sezonul de zgură a triumfat la Madrid și București. Simona urcă astfel pe prima poziție în clasamentul campioanelor din 2016, aflându-se la egalitate cu Victoria Azarenka (Belarus) și Sloane Stephens (SUA)! Vestea senzațională e aceea că jucătoarea din Constanța o devansează pe Serena Williams, marea campioană din SUA câștigând doar două titluri în acest sezon. Topul jucătoarelor care au câștigat mai mult de un titlu în 2016 arată astfel:

  • Simona Halep – 3 titluri (Montreal – Premier 5, Madrid – Premier Mandatory, București – International)
  • Victoria Azarenka – 3 titluri (Brisbane – Premier, Indian Wells – Premier Mandatory, Miami – Premier Mandatory)
  • Sloane Stephens – 3 titluri (Auckland – International, Acapulco – International, Charleston – Premier)
  • Serena Williams – 2 titluri (Roma – Premier 5, Wimbledon – Grand Slam)
  • Angelique Kerber – 2 titluri (Australian Open – Grand Slam, Stuttgart – Premier)
  • Dominika Cibulkova – 2 titluri (Estbourne – Premier, Katowice, International)
  • Caroline Garcia – 2 titluri (Strasbourg – International, Mallorca – International)

Deși nu a triumfat la vreun turneu de Grand Slam, recordul Simonei scoate în evidență revenirea ei din punct de vedere fizic, dar și o formă de joc fantastică, ce a dus la 10 victorii consecutive în circuitul WTA! Mai mult, Halep are toate șansele să se desprindă în topul respectiv, ținând cont că Azarenka s-a retras temporar din tenis după ce a rămas însărcinată, iar Stephens are o clasă în minus față de româncă.

2. Simona Halep, pe urmele Martinei Hingis

Simona a cucerit trofeul de la Montreal, la a doua finală consecutivă jucată la Rogers Cup, după ce în ultimul act al ediției din 2015 abandonase în fața Belindei Bencic. Nicio altă jucătoare care a triumfat la turneul de categorie Premier 5 în ultimii 15 ani nu a mai jucat două finale la rând! Ultima campioană care a făcut senzație la Rogers Cup în două sezoane consecutive a fost Martina Hingis, elvețianca impunându-se la edițiile din 1999 (6-4, 6-4 cu Monica Seles) și 2000 (0-6, 6-3, 3-0, abandon Serena Williams). Jennifer Cappriati a jucat și ea în ultimul act al anilor 2001 și 2002, însă americanca a fost învinsă de fiecare dată.

3. Halep a câștigat al 5-lea titlu din categoriile de elită ale WTA

Simona are în acest moment 14 trofeee în visterie, ajungând totodată la 5 titluri cu adevărat importante cucerite în carieră. Acestea fac parte din categoriile Premier 5 (a doua ca valoare după Grand Slam) și Premier Mandatory (prima ca valoare după Grand Slam), la care aspiră toate sportivele cunoscute din WTA. Astfel, Simona Halep are acum 5 titluri istorice în palmares: Doha 2014 (Qatar, Premier 5), Dubai 2015 (Emiratele Arabe Unite, Premier 5), Indian Wells 2015 (SUA, Premier Mandatory), Madrid 2016 (Spania, Premier Mandatory) și Montreal 2016 (Canada, Premier 5).


Foto: Neal Trousdale – www.opentenis.ro.

4. Simona, cu doi pași în fața mentorului ei

Simona Halep a devenit în această lună, prin victoriile de la București și Montreal, cea mai titrată jucătoare română din istorie, depășind-o pe Virginia Ruzici la numărul de trofee strânse în carieră. Managerul Simonei Halep a câștigat 12 titluri la simplu în toată cariera, printre care și unul de Grand Slam (Roland Garros 1978), în timp ce actualul număr 3 WTA a ajuns la 14 succese în WTA. Prin triumful de la Montreal, Simona mărește ecartul față de Virginia și devine lider incontestabil în topul all time al celor mai de succes tenismene române.

5. Simona s-a întors în Top 3 WTA după 7 luni

Ultima zi în care Simona Halep a respirat aerul tare al locului 3 WTA a fost 14 februarie 2016. Românca revine pe a treia treaptă a podiumului WTA în această săptămână, sportiva noastră beneficiind, e adevărat, și de o conjunctură. Simonei nu i s-au scăzut încă punctele acumulate grație finalei din 2015, pentru că turneul s-a disputat mai devreme în acest an. Simona Halep (5.970 de puncte) a avut astfel numai de câștigat în clasament, devansându-le pe Garbine Muguruza (5.481 de puncte) și pe Agnieszka Radwanska (5.340 de puncte).

Publicat: 03 08. 2016, 10:45
Actualizat: 03 08. 2016, 11:27