Halep a revenit în țară: „Nu sunt dezamăgită, un sfert de finală la un Grand Slam e un rezultat bun”

Simona Halep a revenit, miercuri, la București și a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că nu este dezamăgită de eliminarea suferită în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam Australian Open, apreciind că se poate mândri cu acest rezultat.

„Nu sunt deloc dezamăgită și nu cred că am de ce, un sfert de finală de Grand Slam e un rezultat bun, cu care pot să mă mândresc, deoarece nimeni din România nu a mai făcut sferturi de vreo zece ani. E al doilea an la rând și sunt foarte mândră de ceea ce am jucat acolo și de ce am realizat și la Shenzhen”, a declarat Halep.

Jucătoarea română, locul 3 WTA, a subliniat că nu se aștepta ca Ekaterina Makarova, adversara sa din sferturi, să joace atât de tare: „A fost o zi proastă, ea a jucat bine, a jucat un tenis diferit, pentru că nu mă așteptam să joace așa tare, mă așteptam să joace mai moale. M-a încurcat mult și a bătut. Are meritul victoriei. Nu întotdeauana ai o zi bună”.

Simona Halep a afirmat că este mulțumită de cum a decurs în acest debut de sezon colaborarea cu antrenorul Victor Ioniță. „Eu zic că merge foarte bine colaborarea cu Victor Ioniță, am o echipă bună sunt fericită cu echipa mea și am avut un start bun așa că am încredere că așa va fi în viitor”, a adăugat Halep.

Ea a menționat că își dorește să câștige un turneu de Grand Slam, dar a precizat că nu va spune niciodată înaintea unui concurs că va merge și îl va câștiga cu siguranță. „Îm doresc să câștig în cariera mea un Grand Slam, dar nu am spus niciodată că mă duc și chiar pe ăsta îl câștig. Merg la fiecare turneu să joc tot ce pot, să văd ce pot și voi vedea dacă voi reuși vreodată să câștig”, a explicat Halep.

Simona Halep se așteaptă ca finala de la Australian Open să se dispute între Serena Williams și Maria Șarapova. „E greu să zic cine va câștiga turneul, pentru că și Maria e în formă, iar Serena este o campioană și știe să joace în momentele astea”, a subliniat Halep.

Simona Halep a revenit, miercuri, la București, după ce a câștigat turneul de Shenzhen (China) și a ajuns în faza sferturilor de finală la primul Grand Slam al anului, Australian Open.

Halep urmează să joace, la finalul săptămânii viitoare, la Galați, pentru echipa României în meciul cu Spania din Fed Cup.

Mediafax

Publicat: 28 01. 2015, 16:13
Actualizat: 28 01. 2015, 16:35