Garbine Muguruza, unde ești și încotro? Spaniola s-a retras, discret, de la două turnee și a luat pauză pe rețelele de socializare

Garbine Muguruza, sportiva care timp de patru săptămâni, între 11 septembrie și 8 octombrie 2017, prelua șefia clasamentului mondial, s-a retras într-un con de umbră, voluntar. Spaniola în vârstă de 25 de ani s-a retras fără să dea explicații de la turneele de la San Jose (care se dispută în această săptămână), dar și de la Cupa Rogers, programată săptămâna viitoare, cel mai probabil din cauza unei accidentări la picior încă nerefăcute – așa cum notează surse din presa internațională, fără o confirmare fermă însă.

Învinsă surprinzător în primul tur la Wimbledon 2019 de Beatriz Haddad-Maia, o sportivă din Brazilia fără rezultate notabile în circuit, suspendată recent din cauza unui test anti-doping pozitiv, Muguruza a ieșit fără surle și trâmbițe din lumina reflectoarelor. La două săptămâni după eșecul de la Londra, care a consfințit prima sa eliminare în turul inaugural la un Grand Slam din 2014 până în prezent, Muguruza a făcut un anunț așteptat de lumea tenisului deja de mai bine de un an, iberica renunțând la colaborarea cu antrenorul francez Sam Sumyk.

Anunțul făcut de Garbine la momentul respectiv era însă cât se poate de vag. Spaniola nu oferea niciun motiv pentru despărțirea de omul pe care îl credita pentru cele două victorii ale sale în turneele de Mare Șlem. O lună mai târziu, la startul celor mai importante turnee din US Open Series, Garbine Muguruza încă nu a comunicat vreo decizie referitoare la viitoarea colaborare (trebuie punctat că într-o situație similară se află și Angelique Kerber, despărțirea sa de antrenorul Schuettler fiind anunțată însă cu zece zile mai târziu decât „divorțul” dintre Muguruza și Sumyk). Disfuncționalitatea parteneriatului dintre jucătoarea cu origini venezuelene și Sam Sumyk a părut evidentă pentru mulți fani ai tenisului, cei doi, ambii cu personalități temperamentale, ajungând să se înjure pe teren și să își arunce replici și priviri pline de ură, memorabile fiind episioadele de la Miami (2017, Muguruza: nu-mi spune să tac dracu’ din gură!) și Zhuhai (2018, Sumyk: Eu am o regulă: nu vorbesc cu jucătoarele nervoase. Du-te dracu!).

Ceea ce ar fi părut o soluție la îndemână pentru Garbine – reluarea colaborării cu legenda Spaniei, Conchita Martinez, cea care i-a stat de fapt în lojă la parcursul spre trofeu la Wimbledon 2017 – este aproape imposibil de reușit acum, în condițiile în care Martinez lucrează cu actualul număr trei din clasamentul mondial, Karolina Pliskova, relația celor două fiind cât se poate de caldă, cehoaica reușind, în plus, să câștige trei trofee pe trei suprafețe diferite în 2019 (Brisbane / hard, Roma / zgură și Eastbourne / iarbă).


Conchita Martinez, alături de eleva sa Karolina Pliskova și de rusoaica Svetlana Kuznetsova, în drum spre Cupa Rogers. Foto: Conchita Martinez via Twitter

O sportivă de regulă foarte activă pe rețelele de socializare, Garbine Muguruza pare că s-a retras complet în bula sa, ea nemaipostând nimic pe Instagram de o lună (de pe 2 iulie) și de pe 9 iulie – pe Twitter, atunci când venea succintul anunț de rupere a colaborării cu Sam Sumyk.

Garbine Muguruza a alunecat pe poziția 27 în clasamentul mondial, fiind acum doar cu două poziții mai sus decât a doua iberică în ierarhia mondială, Carla Suarez Navarro, aflată pe 29. Muguruza va coborîi cel mai probabil în clasament, chiar dacă nici anul trecut nu a participat la turneul Premier 5 din Canada.

  • Garbine Muguruza este una dintre cele 28 de sportive care au câștigat un trofeu în tenisul feminin în 2019. Spaniola s-a impus la Monterrey.

 

Publicat: 03 08. 2019, 11:11
Actualizat: 03 08. 2019, 11:12