Garbine Muguruza le-a ridicat mingea la fileu criticilor după ce s-a sărutat pasional cu iubitul: „Acesta e motivul pentru care nu mai câștigi meciuri?” GALERIE FOTO

Garbine Muguruza (Spania, 28 de ani), fostă ocupantă a locului 1 WTA, are cel mai slab sezon din cariera ei, însă iberica a dat lovitura pe plan sentimental.

Garbine Muguruza este criticată de fani pentru că nu se mai concentrează pe tenis, după ce dubla campioană de Grand Slam a apărut într-o fotografie în care se sărută pasional cu iubitul ei.

Jucătoarea de tenis se iubește cu Arthur Borges (37 de ani), director al companiei Tom Ford, care se ocupă de afacerile pentru zona Americii de Nord.

Garbine Muguruza le-a ridicat mingea la fileu criticilor după ce s-a sărutat pasional cu iubitul: „Acesta e motivul pentru care nu mai câștigi meciuri?”

După ce a câștigat un singur meci la primele două turnee din sezonul de hard american, Toronto și Cincinnati, Garbine Muguruza s-a „refugiat” în brațele iubitului! Sportiva care a vizitat recent țara noastră nu s-a sfiit să se fotografieze în timp ce se săruta cu Arthur, postând imaginea pe Instagram.

Fanii tenisului au reacționat imediat și au ironizat-o pe Muguruza: „Acesta e motivul pentru care nu mai câștigi meciuri?”, au întrebat-o criticii pe Garbine. Deși a încheiat în forță sezonul trecut și a triumfat la Turneul Campioanelor, Muguruza a dezamăgit total în 2022, neatingând nici măcar o semifinală în circuit.

Iubitul Garbinei Muguruza a fost căsătorit cu o patinatoare finlandeză

Noul iubit al Garbinei Muguruza a fost căsătorit cu o altă sportivă, patinatoarea finlandeză Kiira Korpi. Arthur și Kiira s-au cunoscut în anul 2010, iar în 2017 au avut o nuntă de de vis la Villa del Balbianello în Italia.

Au avut, printre altele, oaspeți din SUA, Spania și Finlanda. La doar trei luni după divorț, în anul 2021, Arthur Borges a fost văzut în loja Garbinei la turneele de tenis. Muguruza se află pe locul 9 WTA în prezent, fiind depășită de Simona Halep după ce românca a triumfat la WTA 1000 Toronto.

Publicat: 21 08. 2022, 18:25
Actualizat: 21 08. 2022, 18:26