Garbine Muguruza a ajuns mai rău decât Simona Halep! După ce și-a luat o vacanță prelungită și a ieșit din Top 100, iberica a rămas fără antrenor

Garbine Muguruza (Spania, 29 de ani), deținătoare a două titluri de Grand Slam la fel ca Simona Halep (România, 31 de ani), se află într-o situație și mai gravă decât sportiva noastră.

Există mai multe asemănări izbitoare între Garbine Muguruza și Simona Halep! Cele două câștigătoare de Roland Garros și Wimbledon traversează cea mai grea perioadă a carierei, părăsind elita tenisului feminin.

Garbine Muguruza a ajuns mai rău decât Simona Halep! După ce și-a luat o vacanță prelungită și a ieșit din Top 100, iberica a rămas fără antrenor

Cu toate că nu are vreo accidentare sau interdicție la turnee precum Simona Halep, Garbine Muguruza primește lovituri chiar mai dure decât românca aflată pe locul 26 WTA! După ce a coborât pe locul 131 WTA, Muguruza a rămas și fără antrenor. Conchita Martinez a părăsit staff-ul Garbinei Muguruza, după trei ani petrecuţi împreună.

Anunţul a intervenit la doar o săptămână după ce Muguruza a anunţat o pauză prelungită din circuitul WTA: „Garbine şi eu am stabilit de comun acord să încheiem relaţia de lucru. Au fost nişte ani fantastici, plini de emoţii grozave şi de experienţe minunate, atât în teren cât şi în afara lui. A fost o plăcere să lucrez cu tine, Garbine. Îţi urez ce este mai bine”, a transmis Conchita Martinez pe Twitter.

Conchita Martinez, fostă campioană la Wimbledon, a pregătit-o pe Karolina Pliskova, în 2018 şi 2019, înainte de a lucra cu Garbine Muguruza.

De ce nu va juca Garbine Muguruza la turnele desfășurate pe zgură și iarbă în 2023

Garbine Muguruza, fostă ocupantă a locului 1 mondial, a decis să ia o pauză prelungită şi nu va participa la turneele desfășurate pe zgură și iarbă în acest an. Ea a trecut printr-o perioadă foarte grea punct de vedere mental, preferând să stea în perioada următoare alături de familie şi prieteni

„Îmi petrec timpul cu familia şi prietenii şi e foarte sănătos şi impresionant, aşa că îmi voi extinde perioada de pauză până în vară. În consecinţă, voi rata sezonul de zgură şi cel de iarbă”, a declarat Muguruza.

Campioana spaniolă nu a mai câştigat vreun meci din luna septembrie, iar în sezonul 2023 a suferit patru înfrângeri în tot atâtea meciuri. Iberica a pierdut la debut în acest an la turneele de la Adelaide 1, Adelaide 2, Australian Open și Lyon.

Publicat: 13 04. 2023, 14:51