GALERIE FOTO | Patinoarul din Galați, transformat complet în arenă de tenis pentru meciurile de la FedCup. Simona Halep stabilește suprafața de joc: „Așteptăm ultimele ei indicații, să vedem cum o mai ajustăm”

  • La patinoarul „Dunărea”, din Galați, doar prezența mantinelei mai amintește că acum o lună acolo era o arenă de hochei.

Lucrările de reamenajare a patrinoarului din Galați pentru găzduirea celui mai mare eveniment sportiv al anului 2015 în orașul de la Dunăre și, poate, chiar în întreaga țară – partida de tenis de câmp dintre formațiile feminine ale României și Spaniei, din FedCup (7-8 februarie) – au ajuns într-un stadiu avansat. Patinoarul „Dunărea” începe să arate a arenă de tenis. Una care va fi destul de cochetă, așa cum promit cei din echipa organizatorică.

Doar mantinela mai amintește că acum mai puțin de o lună acolo era o arenă funcțională de hochei pe gheață. Cimentul pistei este acum complet acoperit, inclusiv în zona centrală, acolo unde a început montarea suprafeței de joc. Aceasta va fi una la cel mai înalt nivel tehnologic, identică aceleia pe care s-a jucat, la finalul anului trecut, Turneul Campioanelor de la Singapore. S-a pus primul strat și mai urmează alte două. Tehnologia folosită permite să i se regleze granulația, astfel încât poate fi o suprafață de joc rapidă, dar și invers, lentă, în funcție de preferințe.

„Așteptăm ultimele indicații în acest sens de la federație, ai cărei reprezentanți vin astăzi la fața locului. În principiu, va fi o suprafață de viteză medie spre lentă, așa cum a dorit Simona Halep, jucătoarea noastră numărul unu. Așteptăm ultimele ei indicații, să vedem cum o mai ajustăm, dacă va fi nevoie. Este o suprafață oarecum similară cu aceea pe care se joacă acum la Australian Open”, a declarat Florin Șipoș, manager la Viva Tenis Club și reprezentantul din Galați al FR Tenis în organizarea evenimentului. Acesta a estimat că până miercuri suprafața de joc va fi pusă complet.

Totodată, luni la prânz se lucra intens la sonorizare și la montarea instalației suplimentare de iluminat. Schelele „turn” erau gata, la fel și cele orizontale, pe care aproape că se terminaseră de pus proiectoarele. Astfel, luni seară era preconizată ridicarea structurii orizontale spre tavan și pornirea instalației pentru primele probe. „După ce terminăm și cu suprafața de joc, vom finaliza și lojele. Le-am lăsat la urmă, pentru a permite accesul utilajelor. Modulele sunt pregătite, urmează doar să le îmbinăm”, a precizat Șipoș.

Cum a evoluat, în imagini, transformarea patinoarului din Galați dintr-o arenă de hochei într-una de tenis:


7 ianuarie 2015


14 ianuarie 2015


26 ianuarie 2015

Publicat: 28 01. 2015, 08:30
Actualizat: 28 01. 2015, 13:24