Gabriela Talabă a acces în finala calificărilor la turneul WTA de la Charleston! Românca, față în față cu o premieră

Gabriela Talabă (România, 219 WTA) a ajuns în finala calificărilor la turneul WTA 500 de la Charleston (SUA), după ce a trecut de Fernanda Contreras Gomez (Mexic, 480 WTA), cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1! 

Gabriela Talabă, singura jucătoare din România prezentă la Charleston, se află la un pas de o premieră în circuitul WTA! Sportiva din Galați mai are nevoie de o victorie pentru a se caifica pe tabloul principal al unui turneu WTA pentru prima dată în carieră.

Gabriela Talabă a trecut în primul tur al calificărilor la puternicul turneu de la Charleston, dotat cu premii în valoare de 565.530 de dolari, de Fernanda Contreras Gomez, scor 4-6, 6-4, 6-1! Pentru un loc pe tabloul principal, Gabriela se duelează cu Xinyu Wang (China, 150 WTA).

Gabriela Talabă a acces în finala calificărilor de la Charleston după o victorie în trei seturi! Cu cine se duelează pentru un loc pe tabloul principal

Gabriela Talabă a obținut o victorie muncită în primul tur al calificărilor de la Charleston, turneu desfășurat pe o suprafață rară în circuit, zgură verde! După ce a pierdut primul set, românca a preluat inițiativa, jucând solid în următoarele două manșe. Sportiva care a evoluat și la nivel de colegiu în SUA a dat dovadă de eficiență maximă, reușind 4 break-uri din 4 șanse disponibile! De partea cealaltă Fernanda Contreras Gomez și-a creat 8 mingi de break, dar a realizat numai două game-uri la retur.

Meciul câștigat de Gabriela Talabă în primul tur al calificărilor de la Charleston a durat o oră și 43 de minute! Talabă va disputa finala calificărilor duminică, după ora 18:30, în compania chinezoaicei Xinyu Wang. Românca este cap de serie numărul 13 pe tabloul calificărilor, în timp ce Wang este favorita numărul 3 din calificări. Cele două nu s-au mai confruntat până acum. Câștigătoarea meciului își va asigura un loc pe tabloul principal de la Charleston, dar și un cec în valoare de 3.330 de dolari.

Publicat: 04 04. 2021, 11:20