Gabriela Ruse, savuroasă după ce a obținut o victorie cu inima în Fed Cup: „Dacă nu câștigăm cu Italia, nu mă mai întorc aici!” VIDEO

Gabriela Ruse (132 WTA) a reușit, sâmbătă, o victorie extrem de importantă în fața Jasminei Paolini (104 WTA) și a redus scorul întâlnirii România – Italia din Fed Cup, 1-2! Gabi s-a impus cu 1-6, 6-3, 6-4, iar la final a spus că refuză să se gândească la o retrogradare a echipei noastre din Grupa Mondială. 

Gabriela Ruse a obținut o victorie cu inima în meciul 3 al întâlnirii România – Italia, iar imaginile cu românca de la final sunt spectaculoase! Ruse a revenit frumos în fața lui Paolini, jucătoare pe care o mai întâlnise de două ori în circuit (1-1 era scorul meciurilor directe).

Gabi și-a împreunat mâinile și a format o inimă pe care a arătat-o la cameră, apoi a oferit o declarație savuroasă! Ruse a mai evoluat într-o partidă de Fed Cup la Cluj-Napoca, anul trecut, scor 2-3 în fața Rusiei, dar de această dată nici nu vrea să audă de o înfrângere a reprezentativei României.

Gabriela Ruse, declarație savuroasă după ce a obținut o victorie cu inima în fața Jasminei Paolini, în cadrul întâlnirii România – Italia din Fed Cup

„Am mai jucat de două ori cu ea, ne-am împărțit victoriile! Totul a ținut de mine, pentru că eu le greșesc, eu le câștig (n.r. – punctele)! Va intra Miki Buzărnescu în meciul patru și sper câ va câștiga. Este a doua oară când vin la Cluj și dacă pierd și de data asta nu mă mai întorc aici!”, a spus Gabriela Ruse, mai în glumă, mai în serios la emisiunea Așii Tenisului, după ce a răpus-o pe Jasmine Paolini în Fed Cup.

Mihaela Buzărnescu urmează să lupte pentru a menține România în viață, întâlnind-o pe Elisabetta Cocciaretto în meciul 4! La dublu este programat jocul Monica Niculescu/Gabriela Ruse – Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone. România, văduvită de prezența Simonei Halep, care s-a retras din cauza unor probleme fizice, a fost condusă cu 2-0 după prima zi, dar „tricolorele” încep să spere într-o remontada spectaculoasă.

Publicat: 17 04. 2021, 17:13
Actualizat: 17 04. 2021, 17:24