Ce a putut striga Gabriela Ruse la adresa americancei Cori Gauff, chiar pe teren la Wimbledon! Românca a pierdut dramatic meciul din runda inaugurală

Gabriela Ruse (România, 54 WTA) a fost învinsă dramatic de Cori Gauff (SUA, 12 WTA), scor 6-2, 3-6, 5-7 în runda inaugurală a turneului de Grand Slam de la Wimbledon.

Gabriela Ruse a făcut un meci solid, marți, la debutul în turneul de la Wimbledon, dar Cori Gauff s-a dovedit a fi o „nucă” prea tare pentru româncă.

Gauff s-a impus la capătul a două ore și 30 de minute de joc, iar în turul secund va întâlni o altă româncă, pe Mihaela Buzărnescu (127 WTA). „Miki” a trecut lejer de Nastasja Schunk (Germania, 154 WTA), cu 6-4, 6-2.

Ce a putut striga Gabriela Ruse la adresa americancei Cori Gauff, chiar pe teren la Wimbledon! Românca a pierdut dramatic meciul

Meciul Gabriela Ruse – Cori Gauff, disputat pe Terenul 2 de la Wimbledon, a fost un duel al nervilor! Americanca a exasperat-o pe româncă în setul al treilea, ținând cont că Gauff returna mingile din toate pozițiile: „Le scoate pe toate!”, a strigat Ruse pe teren la Wimbledon.

Gabi a condus cu 5-4, dar Cori a trimis meciul în prelungiri, iar românca a clacat, pierzând trei game-uri consecutive și inclusiv meciul, scor 6-2, 3-6, 5-7! Sportiva noastră se consolează cu un cec de 58.000 de euro, în timp ce americanca și-a asigurat un premiu de 90.480 de euro.

Mihaela Buzărnescu, următoarea adversară a lui Cori Gauff

Gabriela Ruse a părăsit concursul de simplu la Wimbledon, dar tenisul românesc se poate lăuda cu trei jucătoare calificate până acum în turul al doilea: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu.

Meciul Mihaela Buzărnescu – Nastasja Schunk a început cu întârziere, marți, în primul tur la Wimbledon, din cauză că organizatorii nu i-au permis lui „Miki” să intre pe teren din cauza bustierei de culoare neagră! Buzărnescu a dat dovadă de inventivitate și a împrumutat bustiera antrenoarei. De asemenea, incidentul nu a afectat-o în niciun fel pe Mihaela, care a revenit foarte motivată în arenă. Buzărnescu a avut nevoie de doar o oră și 17 minute pentru a obține calificarea.

Publicat: 28 06. 2022, 18:00
Actualizat: 28 06. 2022, 18:14