Fosta speranță a circuitului WTA s-a făcut călugăriță și a explicat motivul: „M-am simțit atrasă în mod special de surori”. FOTO
O fostă jucătoare profesionistă de tenis, care a participat inclusiv la Australian Open, a ales viața monahală, luându-i prin surprindere pe fanii sportului alb.
Olivia Lukaszewicz, în vârstă de 37 de ani, și-a schimbat complet viața față de perioada în care juca tenis: și-a lăsat familia în țara natală pentru a deveni călugăriță.
Lukaszewicz a fost considerată o speranță de către conaționalii ei, iar organizatorii Australian Open i-au acordat un wild card la ediția din 2004. Astfel, la doar 15 ani, Olivia a trăit un moment memorabil, întâlnindu-se în primul tur cu legendara Justine Henin (Belgia).
A jucat împotriva lui Justine Henin la Australian Open, dar a ales viața monahală
Olivia Lukaszewicz a fost învinsă cu 6-0, 6-0 de Justine Henin, însă la următoarea ediție a Australian Open și-a spălat rușinea, câștigând un meci în calificări, 6-1, 2-6, 6-4, în fața Jarmilei Wolfe. Cu toate acestea, Olivia nu a reușit să ajungă în elita tenisului, retrăgându-se din activitate la doar 22 de ani.
A urmat o perioadă de frământări, după care fosta speranță a tenisului și-a găsit calea, mergând la o cunoscută congregație religioasă feminină din Germania. Asta deși în tinerețe își dorea foarte mult să-și întemeieze o familie: „În multe privințe, decizia de a renunța la tenis a fost foarte dificilă pentru mine, dar în același timp m-a umplut de speranță, pentru că dorința mea cea mai profundă a fost întotdeauna să mă căsătoresc și să am o familie. Mi-am dorit mult o relație conjugală și să fiu mamă.
Nu puteam înțelege de ce Dumnezeu făcea ca o dorință atât de bună și frumoasă precum căsătoria să fie atât de greu de atins pentru mine. Eram într-un punct foarte jos al vieții mele, treceam printr-o perioadă extrem de dificilă și eram supărată pe Dumnezeu, ca și cum ar fi fost vina Lui”, și-a început Olivia povestirea, potrivit Catholic Outlook.
Olivia Lukaszewicz (foto stânga), alături de Surorile de Maria de la Schonstatt. Sursă foto: Catholic Outlook.
Olivia Lukaszewicz a explicat cum a luat decizia de a se face călugăriță: „Nu m-am mai uitat înapoi”
În mijlocul acestei stări de deznădejde, ea a simțit nevoia să vorbească cu cineva și a avut curajul de a se adresa unui preot paroh, care a devenit, din acel moment, îndrumătorul ei spiritual: „Am trecut printr-o perioadă de trei luni care mă va uimi pentru totdeauna. Prin căile Sale misterioase, Dumnezeu m-a condus spre înțelegerea faptului că a fi soție și mamă nu se rezumă doar la planul natural. Dumnezeu mă chema la El, să-L primesc pe Isus Hristos ca pe cel mai frumos Mire posibil și să devin mamă spirituală pentru mai mulți copii decât aș fi putut naște în mod firesc”.
Fosta sportivă e explicat cum a ajuns să se alăture Surorilor de Maria Schoenstatt: „În cele din urmă, m-am simțit atrasă în mod special de Surorile de Maria Schoenstatt, datorită poveștii mele de viață și legăturii profunde pe care o aveam cu Maica Domnului. Am început acolo și nu m-am mai uitat înapoi, în ciuda numeroaselor sacrificii pe care această cale le-a presupus”, a adăugat Lukaszewicz. În cei aproape patru ani petrecuți în străinătate, ea s-a întors acasă o singură dată, pentru scurt timp, în septembrie 2023, pentru a participa la hirotonirea preoțească a singurului ei frate, Matthew Lukaszewicz. Acesta slujește acum ca preot asistent în Parohia Sfânta Familie din Mosman, în Arhiepiscopia de Sydney.
Recent, Olivia s-a întors din nou în Australia, de această dată pentru o perioadă mai lungă, stabilindu-se la casa provincială din Mount Schoenstatt, Mulgoa, unde îi slujește pe oamenii din Sydney: „Nu mi-am imaginat niciodată o astfel de viață pentru mine. De multe ori încă nu pot să cred unde m-a condus Dumnezeu și în ce moduri a făcut-o, dar am deplină încredere că El are motivele Sale și acest lucru îmi este suficient. În ciuda tuturor sacrificiilor, simt o bucurie imensă și o pace lăuntrică greu de descris, știind că spun zilnic un «da» plin de bucurie voinței lui Dumnezeu”, a concluzionat Olivia Lukaszewicz.