Fosta campioană de la Wimbledon l-a „dat în primire” pe inspectorul anti-doping care a venit la ea acasă în afara programului: „Știți ce mi-a răspuns?”
Marketa Vondrousova, campioana de la Wimbledon 2023, s-a arătat revoltată de atitudinea nepotrivită a unui ofițer de control anti-doping, care a vizitat-o acasă la altă oră decât cea prevăzută în aplicația oficială.
Jucătoarele de tenis s-au plâns adesea de faptul că sunt exasperate de frecvența controalelor anti-doping, însă Marketa Vondrousova a ținut să scoată în evidență o altă problemă.
Cehoaica în vârstă de 26 de ani susține că ofițerul de control care a vizitat-o acasă a comis un abuz, testând-o în afara intervalului orar declarat oficial. Și asta în ciuda faptului că sportiva îl avertizase că în aplicația oficială figura o altă oră.
Marketa Vondrousova a reclamat abuzul pe care l-ar fi comis un ofițer de control anti-doping
Conform procedurilor, jucătorii sunt obligați să declare zilnic o oră și o locație la care pot fi găsiți de agenții anti-doping. Doar că Marketa Vondrousova a fost luată prin surprindere, primind vizita ofițerului la ora 20:15, într-un interval care nu figura în aplicație. Iar răspunsul reprezentantului Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) a lăsat-o mască pe Vondrousova:
„În fiecare zi suntem obligați să fim acasă la o anumită oră pentru controlul anti-doping. Respect această regulă, în fiecare zi. În această seară, însă, un tester a sosit la 20:15 și mi-a spus că ora declarată de mine nu contează și că trebuie să fiu testat chiar acum. Când i-am atras atenția că este în afara intervalului meu de testare și reprezintă o intruziune serioasă în viața mea privată, mi-a răspuns: ‘Asta este viața unui sportiv profesionist’.
Este normal ca inspectorii anti-doping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm? Nu este vorba despre evitarea testării, este vorba despre respect. Respect pentru regulile pe care noi le urmăm și pentru viața personală la care avem dreptul după o zi lungă de antrenamente și competiții. Regulile ar trebui să se aplice tuturor, chiar și celor care le fac”, a scris Marketa Vondrousova pe Instagram.
Cum reacționează Sorana Cîrstea când îi vede pe inspectorii anti-doping la ușă
Spre deosebire de Marketa Vondrousova, Sorana Cîrsta a povestit la un moment dat că interacțiunile ei cu inspectorii anti-doping sunt, în mod surprinzător, neobișnuit de plăcute: „Nu e stresant, m-am obișnuit și în același timp, când îi văd așa, nu că e o bucurie, dar știu cât de dificilă e această zonă.
E o zonă tabu pentru noi, care nu vrem să știm, să auzim, e coșmarul cel mai mare al unui sportiv! Și când îi văd la ușă, uneori le zâmbesc. Chiar mi-au spus: ‘Nimeni nu ne primește așa!’. Zic: ‘Eu sunt fericită, că îmi fac treaba, totul e controlat’.
Dar ai și niște responsabilități și este ceva obișnuit pentru noi, se întâmplă să avem și două teste pe săptămână. E absolut normal”, a dezvăluit românca la podcastul „Pe Drept Cuvânt”.