Florin Mergea a fost învins de Novak Djokovic, la Rogers Cup, la dublu

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 4, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 5-7, 10-3, de cuplul sârb Novak Djokovic/Janko Tipsarevici, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Montreal, informează site-ul oficial al competiției.

Partida a durat o oră și șase minute.

Tot în turul doi al probei de dublu va evolua și perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 3, care va întâlni cuplul Fabio Fognini/Tommy Robredo (Italia/Spania), care a trecut, cu scorul de 6-2, 7-5, de perechea Raven Klaasen/Rajeev Ram (Africa de Sud/SUA).

Partida Tecău/Rojer – Fognini/Robredo se va disputa joi, de la ora 23.00, pe terenul 9.

Mediafax

 

Publicat: 13 08. 2015, 09:46
Actualizat: 13 08. 2015, 09:47