Flash-uri din trecut. Adversara care a „speriat-o” pe Simona: „Abia aștept să joc un nou meci, dar sper să nu fie cu ea!” Motivele din spatele declarației lui Halep

Laura Siegemund (30 de ani, locul 100 WTA) e jucătoarea care o sperie pe Simona Halep. La conferința de presă susținută după meciul câștigat în fața slovacei Magdalena Rybarikova, 4-6, 6-2, 6-3, în „optimile” de la Stuttgart, liderul mondial a transmis că nu și-ar dori să stea față în față cu adversara în fața căreia a câștigat doar 12 game-uri în meciurile jucate în ultimii doi ani la competiția germană.

Revenită în circuit după o accidentare care a scos-o din ritm și a aruncat-o în afara top 100 WTA, Siegemund a început perfect lupta de apărare a trofeului cuerit în 2017, a învins-o cu 6-4, 6-3 pe cehoaica Barbora Strycova și a obținut biletele pentru „optimi”, iar un succes în fața americancei Coco Vandeweghe i-ar aduce o nouă confruntare cu Simona. Una pe care, însă, Halep nu și-ar dori-o: „Abia aștept să joc un nou meci, să fiu mai bună pe teren, dar asta nu vine imediat. Așa că sper ca în turul următor să nu joc cu Siegemund, pentru că o să fie a treia oară la rând. Dar poate că o să câștig de data aceasta”, a spus liderul mondial, miercuri seară.

Simona are motive întemeiate să nu-și dorească o nouă confruntare cu Siegemund

Absolventă de psihologie, Laura Siegemund e o jucătoare a cărei „explozie” în circuitul feminin a venit la o vârstă înaintată, nemțoaica devenind o obișnuită a performanțelor bune pe zgură abia din 2014 încoace. Iar un lucru e cât se poate de evident și rămâne în memoria Simonei: Siegemund are, orice s-ar spune, o relație aparte cu turneul de la Stuttgart. L-a câștigat în 2017, iar în 2016 a pierdut finala.


Laura Siegemund și trofeul cucerit la Suttgart, anul trecut.

„Povestea de dragoste” dintre Siegemund și competiția germană a început în urmă cu doi ani. Plecată la drum din calificări, Laura nu a cedat niciun set până pe tabloul principal, a învins-o apoi pe rusoaica Pavlyuchenkova, iar în „optimi” a detonat bomba, lăsându-i Simonei doar trei game-uri într-o primă victorie de răsunet a carierei, 6-1, 6-2. Stuttgart 2016 s-a terminat pentru nemțoaică abia în finala cu Kerber, 4-6, 0-6, dar 2017 a fost și mai bun. Anul trecut, Laura le-a luat la rând pe Kuznetsova și Karolina Pliskova înainte să ajungă la un meci cu Halep, iar în semifinale a pus în scenă același joc neobișnuit, presărat cu scurte, ruperi de ritm și multe urcări la fileu, pentru un 6-4, 7-5 care a confirmat că victoria din anul precedent în fața Simonei nu a fost o întâmplare. A urmat o finală strânsă cu Mladenovic, câștigată în tiebreak-ul decisivului, iar Laura s-a ales cu trofeul care a transformat-o în „sperietoare” pentru fiecare adversar care se prezintă la Stuttgart.

Joi, în jurul orei 14:30, Siegemund va juca împotriva americancei Coco Vandeweghe, iar un succes ar însemna, în sferturi, al treilea duel în trei ani cu Simona Halep.

Publicat: 26 04. 2018, 10:19
Actualizat: 26 04. 2018, 10:41