Finală de foc la Wimbledon 2021! Cu cine se luptă Novak Djokovic pentru al 20-lea titlu de Grand Slam al carierei

Acuzații fără precedent în scandalul în care este implicat Novak Djokovic. Președintele Serbiei Aleksandar Vucic lansează o teorie șocantă: „Mă tem că vor dovedi ceva!”

Se anunță o finală de foc la Wimbledon 2021, liderul mondial Novak Djokovic întâlnind un adversar din Top 10 ATP în ultimul act, pe Matteo Berrettini (Italia, 9 ATP).

Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) s-a calificat în a 30 finală de Grand Slam a carierei, după ce a dispus vineri în minimum de seturi de canadianul Denis Shapovalov (12 ATP), scor 7-6(3), 7-5, 7-5! Sârbul se va lupta cu Matteo Berrettini în finala de la Wimbledon 2021, după ce italianul l-a eliminat în penultimul act pe Hubert Hurkacs (Polonia, 18 ATP), scor 6-3, 6-0, 6-7(3), 6-4.

Djokovic scrie istorie la All England Club și va disputa duminică, de la ora 16:00, a 7-a finală a carierei la Wimbledon! Sârbul se află față în față cu istoria, având șansa de a egala recordul de 20 de titluri de Gran Slam deținut de rivalii săi, Roger Federer și Rafael Nadal. Sârbul are 2-0 în meciurile directe cu Berrettini.

Finală de foc la Wimbledon 2021: Novak Djokovic se luptă cu Matteo Berrettini pentru al 20-lea titlu de Grand Slam al carierei

Novak Djokovic l-a dominat pe Denis Shapovalov în semifinala de la Wimbledon 2021, prin determinarea și concentrarea care îl caracterizează pe sârb! Totuși, Nole a trebuit să muncească serios pentru victorie, partida întinzându-se pe durata a două ore și 47 de minute, scor 7-6(3), 7-5, 7-5: „Încerc să dau totul pe teren în fiecare meci! Am ajuns într-un punct al carierei în care trebuie să mă axez pe câștigarea turneelor de Grand Slam! Sunt privilegiat că pot scrie istorie într-un sport pe care îl iubesc!”, a spus Djokovic după meci.

În cealaltă semifinală, Matteo Berrettini l-a învins pe Hubert Kurkacs, „călăul” lui Roger Federer din sferturi, scor 6-3, 6-0, 6-7(3), 6-4! Italianul s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei și va încerca imposibilul în fața lui Novak Djokovic! Matteo a pierdut ambele confruntări directe cu Novak în circuit: 2-6, 1-6 la Turneul Campionilor 2019, respectiv 2-6, 3-6, 7-6(5), 5-7 în sferturi la Roland Garros 2021! Finala de la Wimbledon, dintre Djokovic și Thiem, va avea loc duminică, de la ora 16:00, în direct la Eurosport.

Publicat: 10 07. 2021, 08:28
Actualizat: 10 07. 2021, 08:30