Federer pierde set, dar se califică în semifinalele turneului de acasă | FOTO

Roger Federer s-a calificat în semifinala turneului de casă, de la Basel, revenind după un prim set în care nu a lovit decisiv decât o singură dată în raliu. Principalul favorit de la Swiss Indoors Basel l-a învins pe francezul Adrian Mannarino cu 4-6, 6-1, 6-3 și îl va avea ca adversar pentru un loc în finală pe belgianul David Goffin.


Tribunele de la St Jakobshalle au fost pline ochi la meciul lui Federer. Foto: Cezara Paraschiv

Jucând în medie doar una din două mingi cu primul serviciu, Federer a ezitat în start de partidă, iar în game-ul nouă, cu o înlănțuire de erori, i-a oferit un break alb pe tavă lui Mannarino. Stângaciul din Hexagon a fost extrem de atent pe serviciu și a închis manșa fără emoții, la 5-4. Favoritul 7 nu a sărbătorit însă câștigarea manșei inaugurale, iar Federer a remontat rapid.


Cursa de urmărire a avut un start lansat pentru Federer. Foto: Cezara Paraschiv

Campionul de la Australian Open și Wimbledon a tranșat setul doi în game-ul doi, când a reușit break-ul, în cel mai lung game de până atunci al partidei. De acolo, Federer a defilat până la 5-0, când francezul a reușit să își treacă în cont game-ul de onoare.


Mannarino a simțit din plin forța returului marca Roger Federer în setul doi. Foto: Cezara Paraschiv

Decisivul a început cu două mingi de break ratate de Federer. Apoi, în game-ul șase, elvețianul și-a văzut serviciul amenințat: Mannarino a avut 30-0 și 40-15 în game-ul de retur, dar nu a reușit să fructifice, spre bucuria tribunei care a cântat la fiecare pauză „Allez, Allez, Allez, Super-Roger!”.


Roger Federer a fost testat. Foto: Cezara Paraschiv


Mannarino a făcut și el destule incursiuni spre fileu. Foto: Cezara Paraschiv

Depășind momentul critic, Federer a apăsat accelerația și nu a mai cedat game până la final. A încheiat cu două break-uri consecutive și patru jocuri câștigate la rând.

 

Publicat: 28 10. 2017, 01:52
Actualizat: 20 09. 2022, 11:07