Federer is back! Swiss Maestro l-a pulverizat pe semi-finalistul de la Roland Garros

De șase ori campion la Wimbledon, Roger Federer s-a calificat în
sferturile de finală de la All England Lawn Tennis and Croquet
Club, după ce a măturat pe jos cu Jurgen Melzer cu 6-3, 6-2,
6-3.

Semifinalistul de la Roland Garros nu a putut să îi țină piept
numărului doi mondial, care, după ce avut probleme destul de mari
în primele două tururi, pare să își fi regăsit cadența.

În turul viitor, Swiss Maestro v-a da piept cu învingătorul
confruntării Tomas Berych (cap de serie numărul 12) – Daniel Brands
(germanul care în turul trei l-a întâlnit pe Vicor Hănescu).

0-0
era până acum scorul rezultatelor directe dintre Melzer și Federer,
în partidele din turneele ATP. Austriacul reușise să îl învingă pe
elvețian, chiar la Wimbledon, în 1999, în competiția rezervată
juniorilor.

7
titluri la Wimbledon are Pete Sampras, al cărui record ar putea fi
egalat de Federer, dacă elvețianul se impune.

Clijsters,
învingătoare în duelul „reginelor belgiene”

Kim Clijsters speră să câștige în premieră turneul din capitala
Angliei, după ce s-a calificat în sferturi, după un duel cu eterna
rivală, Justine Henin. Kim a pierdut primul set foarte ușor, dar a
revenit și și-a adjudecat partida cu 2-6, 6-2, 6-3.

Pentru un loc în penultimul act, Clijsters va da piept cu rusoaica
Vera Zvonareva, cap de serie 21 la turneul londonez. Este pentru
prima oară când Clijsters participă la Wimbledon, din 2006, când
pierdea în semifinale chiar la Henin.

Publicat: 28 06. 2010, 18:06
Actualizat: 28 06. 2010, 18:07