Fanii români au furat show-ul la meciul Simonei Halep cu Harriet Dart de la Birmingham! Ce mesaj au afișat în tribune | FOTO

Fanii Simonei Halep (România, 20 WTA) au făcut spectacol la meciul cu Harriet Dart (Marea Britanie, 106 WTA), scor 6-3, 6-2 în optimile de finală ale turneului de la Birmingham.

Simona Halep a condus ostilitățile tot meciul cu Harriet Dart, iar ceea ce s-a întâmplat în teren a fost eclipsat de multe ori de spectacolul fanilor.

Românii au încurajat-o în permanență pe Simona, care s-a simțit ca acasă deși a jucat împotriva unei adversare locale. Iar fanii lui Halep nu s-au mulțumit cu atât și au afișat un mesaj spectaculos în tribune.

Fanii români au furat show-ul la meciul Simonei Halep cu Harriet Dart de la Birmingham! Ce mesaj au afișat în tribune

Fanii Simonei Halep au fost la înălțime în timpul partidei de miercuri cu Harriet Dart, afișând un mesaj spectaculos: „România, tărâmul campionilor!”.

Halep le-a mulțumit spectatorilor după meci: „Publicul a fost foarte fair-play, apreciez asta! Am dorința de a lupta, nu știu dacă și jocul. Dau totul de fiecare dată când intru pe teren și îmi doresc să joc cât mai multe meciuri și să intru în ritmul pe care l-am avut în 2019″, a afirmat Simona Halep, care se va lupta pentru semifinale cu o altă jucătoare britanică, Katie Boulter (141 WTA): „Știu că servește bine, sunt pregătită și sper să câștig”, a spus românca despre următoarea oponentă de la Birmingham.

Simona Halep i-a predat o lecție de tenis lui Harriet Dart

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Birmingham pentru a doua oară în carieră, după ce i-a predat o lecție de tenis lui Harriet Dart! Meciul a durat o oră și 4 minute, românca întrecând-o pe britanică la toate capitolele.

Dart a jucat agresiv în startul meciului, dar Halep și-a ridicat nivelul, a pus presiune pe adversară și a determinat-o să greșească. Simona a câștigat cu 6-3, 6-2, iar în sferturi se va lupta cu Katie Boulter, cea care a produs surpriza în fața Carolinei Garcia (Franța, 74 WTA), scor 7-6(5), 6-1.

Publicat: 15 06. 2022, 19:59