Exemplul Fred și Sandon Stolle. Hănescu, un tătic fericit: Hănescu Jr. a luat în mână prima rachetă de tenis.

Victor Hănescu i-a tăiat moțul micuțului Luca, marți, la un restaurant din capitală. Într-un eveniment restrâns, alături de familie și de prietenii apropiați, Andreea și Victor au respectat tradiția și i-au pus în față băiețelului de un an tăvița cu obiecte. Luca a întins mâna spre o rachetă de tenis în miniatură și, pentru că se spune că obiectele alese la tăierea moțului prevestesc viitorul copilului, tenisul românesc ar putea avea primul cuplu tată-fiu în circuitul profesionist de tenis.


Victor Hănescu a postat fotografia care dovedește alegerea micuțului Luca pe pagina sa de Facebook.

Tată și fiu: Fred și Sandon Stolle, performeri în sportul alb

În tenisul mondial, australienii Fred și Sandon Stolle sunt cel mai de succes exemplu de tradiție trasmisă din tată în fiu. Tatăl, Frederick, născut în octombrie 1938 a fost coleg de generație cu Roy Emerson, A câștigat două titluri de Mare Șlem la simplu, la Roland Garros (în 1965) și un an mai târziu, la US Open. înaintea începutului Erei Open, după ce pierduse primele cinci finale de Grand Slam disputate. Fred are setul complet de titluri de Mare Șlem la dublu, unde s-a impus în total de 11 ori. Cu alte nouă succese la dublu mixt, australianul a ajuns la un total impresionant de 22 de trofee de Mare Șlem, obținute în nouă ani. Fiul său, Sandon, născut în 1970, a fost un specialist al probei de dublu, cu finală jucată la Roland Garros și Wimbledon, și un titlu în 1998, la US Open.

Cel mai recent exemplu de jucător care a pășit pe urmele părintelui său este americanul Taylor Dent. Jucătorul chinuit de accidentări la spate, care a s-a retras la finalul sezonului 2010, a egalat zestrea de patru titluri câștigate la simplu de tatăl său, Phil Dent, cel care a concurat însă sub culorile Australiei. Phil Dent a câștigat US Open-ul, la dublu mixt și Australian Open-ul la dublu și a ajuns în Top 20 al tenisului mondial la simplu.

Victor Hănescu (33 de ani) a reprezentat timp de 13 ani România, în Cupa Davis, a ajuns în Top 30, în iulie 2009 Hănescu urcând până pe locul 26 ATP.  A câștigat un titlu la simplu, în 2008 la Gstaad, în Elveția, și alte două titluri la dublu (alături de Horia Tecău, la Acapulco, în 2011 și la Kitzbnhuel, alături de americanul James Cerretani)

Publicat: 03 12. 2014, 14:26
Actualizat: 03 12. 2014, 14:27