Eșec dulce. Hănescu a pierdut în sferturi la Mersin, iar bucureștenii îl pot vedea pe viu la Năstase Țiriac Trophy

Victor Hănescu (183 ATP) a pierdut, vineri, în sferturile turneului Challenger de la Mersin (Turcia), în fața favoritului local Marsel Ilhan (95 ATP), scor 3-6, 4-6.

Înfrângerea suferită de „Hane”, în mod paradoxal, îi bucură pe cei mai mulți dintre fanii fostului component al naționalei de Cupa Davis. Victor va veni în România în această seară, pentru ca sâmbătă să joace în calificările de la Năstase Țiriac Trophy, turneul ATP 250 care începe la Arenele BNR pe 18 aprilie. Bucureștenii îl pot vedea astfel la lucru pe cel mai bun jucător român din ultimul deceniu, după ce joi au avut emoții că nu li se va îndeplini dorința.

Organizatorii turneului dotat cu premii în valoare de 494.310 de euro nu i-au acordat un wild-card lui Victor Hănescu, așa cum era de așteptat, fiind preferați Gael Monfils (Franța, 18 ATP), Marius Copil (România, 170 ATP) și Janko Tipsarevic (Serbia, 829 ATP). În cazul în care învingea astăzi, Victor ar fi rămas în Turcia pentru semifinale, ratând astfel turneul de la București.

Victor Hănescu va avea o recuperare dificilă, ținând cont că urmează, în cazul unor victorii, trei meciuri de calificare la Arenele BNR. Pentru prezența în sferturi la Mersin, Victor a încasat un cec în valoare de 1.245 de euro, în timp ce pentru accederea pe tabloul principal la Năstase Țiriac Trophy i-ar reveni 4.535 de euro. Iubitorii tenisului au accesul liber la Arenele BNR sâmbătă și duminică, în limita locurilor disponibile.

Publicat: 17 04. 2015, 17:05
Actualizat: 17 04. 2015, 17:22