Emma Răducanu și Anett Kontaveit au făcut schimb de antrenori! Cu ce tehnician va lucra britanica de origine română

Emma Răducanu (Marea Britanie, 10 WTA) l-a angajat pe rusul Dmitry Tursunov, fostul antrenor al estonei Anett Kontaveit (2 WTA). Interesant este că a doua jucătoare a lumii colaborează în acest moment cu neamțul Torben Beltz, cel care s-a despărțit de Emma Răducanu în 2022.

Practic, Emma Răducanu și Anett Kontaveit au făcut schimb de antrenori în acest sezon, după ce ambele sportive și-au concediat colaboratorii înainte de Roland Garros! Coincidență sau nu, Torben Beltz a fost cooptat în staff-ul estonei după despărțirea de Răducanu, iar Dmitry Tursunov a bătut acum palma cu britanica.

Emma Răducanu va fi însoțită de Dmitry Tursunov în sezonul de hard american, iar primul turneu la care va participa tânăra sportiva va fi cel de la Washington (1 – 7 august). Răducanu va juca apoi la Toronto și Cincinnati, dar și la US Open, acolo unde va trebui să își apere trofeul cucerit în 2021.

Emma Răducanu și Anett Kontaveit au făcut schimb de antrenori! Cu ce tehnician va lucra britanica de origine română

Emma Răducanu a rezolvat problema antrenorului, efectuând primul antrenament sub supravegherea lui Dmitry Tursunov! Rusul a mai lucrat cu două campioane din circuitul WTA, Aryna Sabalenka și Anett Kontaveit! Potrivit Daily Mail, Tursunov o va pregăti pe Răducanu începând cu turneul Citi Open, care va avea loc săptămâna viitoare la Washington D.C., iar cel mai probabil o va însoți și la Toronto, Cincinnati și US Open.

După ce a renunțat la serviciile lui Andrew Richardson, omul care a ajutat-o să triumfe la US Open 2021, Emma Răducanu nu a putut găsi un antrenor pe placul ei. Răducanu l-a angajat ca antrenor cu normă întreagă pe Torben Beltz, în luna noiembrie 2021! Tehnicianul german a fost angajat de Răducanu ca antrenor cu normă întreagă, dar britanică născută din tată român și mamă asiatică s-a despărțit de acesta după numai cinci luni de colaborare.

Publicat: 28 07. 2022, 13:10
Actualizat: 31 07. 2022, 13:00