Cea mai mare lovitură dată de Emma Răducanu după succesul de la US Open! Britanica de origine română a devenit imaginea Dior

Emma Raducanu (Marea Britanie (18 ani) a devenit brand-ambassador al renumitei companii Dior, la o lună după câștigarea titlului de la US Open!

Britanica de origine română Emma Răducanu a devenit imaginea colecțiilor de îmbrăcăminte pentru femei ale casei franceze de modă Dior, precum și a categoriilor sale de produse de îngrijire a pielii și machiaj.

Acesta nu este primul contract semnat de Emma după succesul de la US Open, dar cu siguranță că este cel mai important! Răducanu mai este imaginea producătorului de bijuterii Tiffany & Co.

Emma Răducanu, ce lovitură! Britanica de origine română a devenit imaginea Dior

S-a vorbit mult despre faptul că sponsorii s-au îngrămădit la ușa Emmei Răducanu după succesul de la US Open, iar ofertele primite de sportiva născută din tată român și mamă chinezoaică încep să se concretizeze! Marți a fost anunțat noul parteneriat dintre Emma Răducanu și renumita companie Dior!

Totodată, mai mulți giganți se bat s-o îmbrace pe Emma Răducanu și pe terenul de tenis, iar sportiva ar putea schimba sponsorul tehnic începând cu sezonul 2022! Nike, actualul sponsor al britanicei, ar fi pierdut teren în fața nemților de la Adidas, iar în cursă au mai intrat firma japoneză Uniqlo și compania franceză Lacoste!

Emma Răducanu, asaltată cu oferte de sponsorizare

Experții estimează că Emma va semna mai multe contracte în perioada următoare: „Emma va semna în curând mai multe contracte, iar asta se va întâmpla până la Australian Open. în luna ianuarie! Perioada dintre US Open și Australian Open este una tradițională pentru semnarea tranzacțiilor. Brandurile de îmbrăcăminte, sport, sănătate, fitness și stil de viață sunt toate foarte interesate.

Nu este nimeni ca ea în tenisul britanic, cu tot respectul pentru ceea ce a făcut Andy Murray! Marele ei avantaj este reprezententat de conexiunea cu cele trei piețe distincte și profitabile din America de Nord, Europa și Asia, datorită originilor sale”, a spus expertul în marketing Conrad Wiacek, potrivit Daily Mail.

Publicat: 19 10. 2021, 20:31
Actualizat: 19 10. 2021, 20:39