Emma Răducanu a declarat forfait pentru turneul WTA de la Cluj-Napoca! Motivul pentru care nu mai vine în România

Emma Răducanu (Marea Britanie, 67 WTA) s-a retras înaintea turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca (10 – 16 octombrie), invocând o accidentare la încheietura mâinii.

Emma Răducanu a fost eliminată în această săptămână în primul tur al turneului de la Ostrava (Cehia), după ce a suferit o înfrângere în minimum de seturi, 5-7, 4-6 în fața Dariei Kasatkina.

După ce a fost învinsă de sportiva din Rusia, Răducanu a decis să nu mai vină în România! Sportiva născută din mamă asiatică și tată român a participat la ediția precedentă a Transylvania Open, fiind eliminată de ucrineanca Marta Kostyuk, 2-6, 1-6 în sferturile de finală.

Emma Răducanu a declarat forfait pentru turneul WTA de la Cluj-Napoca

Emma Răducanu, campioana de la US Open 2021, s-a retras cu câteva zile înainte de startul turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii.

Emma s-a confruntat în acest an cu mai multe probleme medicale, ultima oară abandonând semifinala cu Jelena Ostapenko de la Seul (Coreea de Sud), la scorul de 4-6, 6-3, 3-0 în favoarea letonei. Răducanu a acuzat atunci o accidentare la fesierul stâng.

Emma Răducanu a avut mai multe probleme medicale în 2022

În 2022, Emma Răducanu a amai avut probleme la șold și spate. Sportiva în vârstă de 19 ani își dorea să se întoarcă în România, unde locuiește bunica ei paternă: „M-am distrat cu adevărat anul trecut la Cluj, oamenii au fost minunați și m-au făcut să mă simt ca acasă, așa că sunt foarte încântată și fericită să spun că revin anul acesta.

De câte ori pot îmi place să mă întorc în România, de unde este tatăl meu, și am atât de multe amintiri pozitive și fericite de acolo, așa că aștept cu nerăbdare să mă întorc”, spunea Emma Răducanu înainte de a-și anunța retragerea din cadrul turneului de la Cluj-Napoca, dotat cu premii în valoare totală de 251.750 de dolari.

Publicat: 06 10. 2022, 13:28
Actualizat: 06 10. 2022, 13:31