Elvețienii au intenționat să „fure” un sportiv din România: „Mi-au propus asta în timpul comunismului”. SPECIAL
George Cosac (57 de ani), actualul președinte al Federației Române de Tenis, a fost în perioada anilor 1987-1996, unul dintre jucătorii importanți de tenis de câmp care au fost convocați constant în echipa de Cupă Davis a României.
Aici i-a avut ca și colegi de echipă pe mult mai experimentații Florin Segărceanu și Adrian Marcu.
Cum era să dea George Cosac România pe Elveția. O poveste veche de mai bine de trei decenii
Se poate spune că actualul șef al tenisului românesc a jucat pentru România atât în perioada comunismului, cât și după.
Dar, o amintire din perioada primilor ani de Cupă Davis l-a urmărit tot timpul. Un moment pe care nu-l va putea uita vreodată.
„Când am început să joc în meciurile de Cupă Davis, eram un puștan. Aveam undeva la 19 ani. Nu era o perioadă deloc bună pentru România, ținând cont că vorbim de anii comunismului.
Cu toate astea, a fost o întâlnire în cadrul Cupei Davis pe care nu o voi uita vreodată. Este vorba despre partida cu Elveția, disputată la ei în 1989. Atunci am trăit un moment unic pentru mine”, își amintește Cosac
Elvețienii ne-au învins cu 4-1, dar le-a plăcut de Cosac
Întâlnirea dintre Elveția și România fusese programată să se dispute la începutul lunii mai. Din echipa helvetă făceau parte: Heinz Gunthard, Jakob Hlasek și Claudio Mezzadri.
Ai noștri îi aveau pe Adrian Marcu, Florin Segărceanu și George Cosac. Cosac a pierdut greu, la simplu, în patru seturi în fața lui Jakob Hlasek. În schimb, la dublu, cupluluiperechea Segărceanu-Cosac s-a impus în fața perechii Gunthard-Hlasek, în setul al cincilea, cu 11-9.
De amintit faptul că Hlasek era numărul 5 ATP, în vreme ce Gunthard fusese numărul 1 ATP, la dublu. La finalul întâlnirii, oficialii elvețieni au pus pe masă o super ofertă.
„Unul dintre oficialii federației lor mi-a propus să rămân definitiv acolo și să joc pentru Elveția.
Am refuzat oferta, gândindu-mă că dacă fac acest pas, îmi nenorocesc familia rămasă acasă. Plus că eu eram angajat cu grad la Dinamo.
Aș fi fost imediat dat ca dezertor. Peste ani, acel moment m-a urmărit tot timpul. Am regretat că nu am făcut pasul. Poate alta ar fi fost cariera mea în tenis dacă mă decideam să rămân. Dar, așa se scrie istoria”, a încheiat George Cosac.
În prezent, George Cosac continuă să fie implicat activ în structurile de conducere ale tenisului românesc, în calitate de președinte al Federației Române de Tenis (FRT).