„E ușor de descris, dar greu de reușit!” VIDEO: Nadal a câștigat punctul turneului, imitând o execuție a lui Federer tot de la US Open. Ibericul și-a analizat singur execuția

„E ușor de descris, dar greu de reușit!” Rafael Nadal a făcut spectacol în optimile US Open 2019 în fața lui Marin Cilic, procurându-și minge de meci și calificare în sferturi cu un forehand din alergare ce a trecut pe lângă fileu, aterizând câștigător în terenul croatului. Lovitura de excepție a ibericului a amintit de o reușită similară a lui Roger Federer, din turul trei al ediției 2018 a turneului de la Flushing Meadows, contra australianului Nick Kyrgios.

Evident, prima întrebare adresată lui Nadal la interviul de pe teren s-a referit exact la aecastă execuție: „E ușor de descris, dar greu de reușit! Cred că am urmărit bine mingea, el a făcut un voleu bun, am alergat, am văzut în ultimul moment că este un pic de loc pe lângă fileu, și… era probabil șansa de a câștiga punctul. În unele momente din setul doi am simțit că punctele sunt în racheta lui. Am fost puțin pasiv, iar el lovea foarte puternic. După setul doi am simțit că trebuie să schimb ceva, pentru că altfel aș fi fost la mâna lui. Am decis să returnez mai avansat la serviciul doi și asta a făcut diferența„, a declarat Nadal, triplu câștigător al turneului de la New York, mulțumit de felul în care a reușit să acceseze un nivel superior de joc după două seturi mai degrabă modeste.

Roger Federer uimea lumea în urmă cu un an de manieră similară, cu o minge recuperată la limită și trecută pe lângă stâlpul fileului. Reacția de atunci a controversatului Nick Kyrgios a spus tot despre mostra de genialiate a elvețianului.

 

 

 

 

 

Publicat: 03 09. 2019, 10:13
Actualizat: 03 09. 2019, 10:14