E înaltă de 1,82 m și a făcut-o șah-mat pe Kvitova. Ea o așteaptă pe Simona la întâlnirea de la fileul finalei din Cincinnati. Prima reacție

Simona Halep intră pe teren, de la ora 23:00, la Cincinnati, în semifinalele turneului Premier 5, contra Arynei Sabalenka, cunoscându-și deja posibila adversară din ultimul act.

În această seară, în prima semifinală, olandeza Kiki Bertens (26 de ani, 1,82 m, 17 WTA) a învins-o pe Petra Kvitova (28 de ani, 6 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-2, într-un meci care s-a întins pe parcursul a două ore. „Sunt fericită pentru calificarea în finală. Mă simt extraordinar”, a scrijelit Kiki pe Twitter, imediat după disputa cu Kvitova.

Simona Halep conduce în duelurile directe cu Bertens, scor 3-1. În ultima confruntare dintre cele două, la Roma, constănțeanca s-a impus în semifinale, scor 7-5, 6-1.

Unica victorie a olandezei în fața liderului mondial datează din 2012, de la Fes, în semifinale, când tabela i-a zâmbit, scor 6-3, 6-4.

Olandeza a câștigat din carieră peste 5 milioane de dolari din tenis, e jucătoare de mâna dreaptă și a cucerit cinci titluri de când e jucătoare profesionistă. Și-a consolidat cariera începută la vârsta de 6 ani urmârind pas cu pas meciurile și înregistrările partidei super-campioanei Kim Clijsters, fata fostului internațional belgian, regretatul fotbalist Lei Clijsters.

Antrenată de Raemon Sluiter, Kiki e o jucătoare care mizează mult pe excelenta deplasare în teren de pe linia de fund a terenului.

Publicat: 18 08. 2018, 21:50
Actualizat: 18 08. 2018, 22:35