După patru ani, două operații, o nuntă și un divorț, Vaidisova a revenit cu o victorie. Semifinalista de Grand Slam abandonase tenisul la 21 de ani

Nicole Vaidisova (Cehia) și-a făcut revenirea în circuitul profesionist WTA, după patru ani de absență. Jucătoarea în vârstă de 25 de ani s-a întors cu o victorie, marți, în turneul de la Albuquerque (SUA), dotat cu premii în valoare de 75.000 de dolari: 6-3, 6-4, împotriva lui Sesil Karatantcheva (Kazahstan, 191 WTA).

Nicole are o poveste ciudată, pentru că la doar 21 de ani a ales să se retragă din tenis, deși era văzută ca un star în Cehia și mulți o considerau un viitor lider mondal. Vaidisova, clasată pe locul 7 în anul 2007, a fost unul dintre cele mai promițătoare tinere talente, datorită forței pe care o avea din spatele liniei de fund și a adaptabilității pe diferite suprafețe. La vârsta de 16 ani s-a calificat în optimi la US Open 2005 și avea să urmeze o perioadă impresionantă de un an și jumătate. Cehoaica a ajuns în semfinale la Roland Garros 2006, reușind apoi o nouă accedere în careul de ași al unui Grand Slam, la Australian Open 2007.

Căsătoria cu Stepanek, motivul abandonului?

Un titlu de Grand Slam era doar o chestiune de timp, când totul a început să meargă prost. În anul 2008 a avut probleme cu spatele, iar Vaidisova și-a pierdut încrederea în forțele proprii. Deziluziile s-au îngrămădit să apară și cehoaica s-a concentrat pe viața amoroasă: o relație cu tenismanul ceh Radek Stepanek, începută în anul 2007. Cei doi s-au casătorit în 2010, atunci când Nicole și-a anunțat retragerea din sportul alb. Motivele invocate de jucătoare au fost „lipsa plăcerii de a mai juca tenis” și „accidentările repetate”, însă relația cu dublul câștigător de Cupa Davis a fost cauza principală, în viziunea multora.

Nicole și Radek au divorțat în 2013 și zvonurile unei reveniri au început să apară: „M-am recuperat după a doua operație la umăr, iar acum trec și printr-o suferință personală”, spunea cehoaica la acea vreme. Sportiva a depășit problemele și în 2014 a revenit la prima dragoste, sportul alb: „Nu știu cum voi juca, dar voi fi mândră de mine pentru ceea ce voi arăta pe teren, indiferent de rezultat”, spunea Vaidisova, câștigătoare a șase competiții WTA, înaintea turneului Futures la care a primit un wild-card pentru accederea pe tabloul principal.

Publicat: 18 09. 2014, 09:45
Actualizat: 18 09. 2014, 16:33