Djokovic, la capacitate maximă. Sârbul a pierdut doar 7 game-uri în primul tur de la US Open. Toate rezultatele din competiția masculină

  • Novak Djokovic pare să fi trecut peste perioada mai slabă de după Wimbledon. Numărul unu mondial s-a calificat în turul secund la US Open, după un meci fără istoric: 6-1, 6-2, 6-4 contra argentinianului Diego Schwartzman.

Nu mă aflu în cea mai bună formă, sunt conștient de asta. Loviturile nu mai îmi ies așa cum ar trebui„, se lamenta sârbul după înfrângerea total neașteptată de la Cincinnati, în fața lui Robredo. Dar marii campioni au puterea să se adune în situațiile dificile, iar Nole pare decis să nu rateze complet sezonul de hard.

La luminile reflectoarelor de pe Artur Ashe, Djokovic a evoluat în multe momente entuziasmant, în ciuda faptului că adversarul său a reușit câteva lovituri de mare finețe, care au ridicat publicul în picioare. Chiar și așa, sârbul a fost în control total pe doată durata meciului, care a durat doar 97 de minute.

Am simțit mingea extrem de bine și sunt mândru de multe dintre loviturile realizate azi. Jocul, per total, mi-a funcționat excelent. Diego este un jucător foarte talentat și se mișcă senzațional pe teren. Mă bucur că am închis meciul atât de repede„, a spus la final jucătorul din Serbia, conform atpworldtour.com.

În turul următor, Djokovic îl va întâlni pe francezul Paul-Henri Mathieu, care a avut parte de un adevărat thriller: l-a învins pe Gilles Muller, după probabil cel mai echilibrat meci al zilei întâi de la Flushing Meadows 6-7(7), 7-5, 7-6(6), 6-7(5), 6-1.

Altfel, ziua de luni a fost una lipsită de emoții pentru favoriți, care s-au impus pe linie. Au surprins doar replicile extrem de puternice date de Haase și Monaco în duelurile cu doi dintre cei mai bine cotați jucători la câștigarea competiției de la New York, Murray, respectiv Tsonga.

1 titlu a cucerit Novak Djokovic la US Open, în 2011. Sârbul are în total 7 trofee de Grand Slam în palmares

Vezi mai jos toate rezultatele din competiția masculină

 

Publicat: 26 08. 2014, 13:04
Actualizat: 26 08. 2014, 13:09