Dinamoviștii, impresionați de Simona Halep: „E fantastic ce reușește. Bravo ei, respect”

Simona Halep este pe buzele tuturor românilor grație performanțelor deosebite pe care le stabilește la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Mijlocașul dinamovist Cosmin Matei a declarat, sâmbătă, că este foarte recunoscător pentru ceea ce face jucătoarea de tenis pentru România și că performanțele sportivei îl fac să fie mândru de ea.

Jos pălăria pentru ceea ce face Simona Halep pentru România și pentru tenisul românesc. Performanțele ei ne fac și pe noi ceilalți din alte sporturi să fim mândri de ea„, a declarat Matei.

Portarul Traian Marc speră ca Simona Halep să câștige Turneul Campioanelor de la Singapore: „Am urmărit meciurile Simonei Halep, suntem toți mândri de ea și sperăm să câștige acest turneu„.

Fundașul Steliano Filip și-a arătat de asemenea respectul pentru performanțele Simonei Halep. „E ceva fantastic ce face Halep. Bravo ei, respect. Nu am văzut-o pe viu, dar mă bucur că o pot vedea la televizor, și sper să o văd cât mai mult timp de acum încolo„, a spus Filip.

Mai mulți jucători ai formației Dinamo, împreună cu directorul general al clubului, Ionel Dănciulescu, au vizitat sâmbătă, standurile sponsorului „Țiriac Auto”, de la Salonul Auto București.

Publicat: 25 10. 2014, 13:54
Actualizat: 25 10. 2014, 13:55