Dezvăluirea emoționantă a lui Roger Federer: „Mă simt ușurat acum”

Roger Federer American Express presents BST Hyde Park, Day 7, London, UK - 06 Jul 2023,Image: 787625182, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 6 poze

Roger Federer, fostul jucător de tenis elvețian în vârstă de 41 de ani, s-a retras din activitate în urmă cu aproape un an.

Dezvăluirea emoționantă a lui Roger Federer: „Mă simt ușurat acum”

La un an distanță de la retragerea sa, Roger Federer a dezvăluit că acel eveniment a venit într-un moment potrivit al vieții lui și s-a simțit „ușurat” că renunță la cariera de jucător.

„Viața fără joc și viața fără fani și viața fără programul care mi-a dominat viața timp de 25 de ani a fost cu siguranță ceva ce nu știam cum voi încasa. Cel mai mult timp am încercat să revin și să mai dau o lovitură și să las jocul sănătos, dar nu a fost realizabil.

Dar lucrul bun/rău despre Covid, și cu operația la genunchi, este că totul a început să încetinească în ultimii trei ani, așa că nu a fost ca și cum aș fi venit de la 100 de meciuri și apoi boom, s-a terminat.

La final, cred că am fost ușurat şi fericit că mă retrag. S-a încheiat în cel mai perfect mod la Laver Cup. Eram înconjurat de cei mai mari rivali ai mei, iar familia mea și prietenii mei erau acolo. Pentru mine, s-a simțit ca: «OK, sunt bine acum. Nu mai trebuie să urmăresc acea mâncărime».

Anul trecut, am ieșit pe terenul central (n.r. la Wimbledon) pentru celebrarea a 100 de ani. A fost frumos, dar dureros. Am fost accidentat. Nu știam dacă voi putea juca din nou, așa că a fost un moment foarte emoționant.

Dar anul acesta a fost total diferit. Tatăl meu mi-a șoptit: «Nu ți-ai dori să te joci pe teren în loc să stai și să privești?» și am spus: «Nu. Mă simt mulțumit să urmăresc și să mă bucur de joc»”, a spus Roger Federer, citat de tennishead.net.

Cântărețul din România care a plâns la retragerea lui Roger Federer

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a fost invitatul Irinei Fetecău în cadrul emisiunii Așa-i în tenis și a dezvăluit că a plâns în momentul în care Roger Federer s-a retras din tenis.

„Este idolul vieții mele! Am urmărit foarte mult despre el. Mi se pare că e o altă specie venită pe lumea asta în vizită, așa, pe pământ.

(n.r. despre retragerea lui Roger Federer) Am plâns în seara aia, am plâns la meciul ăla și am adormit foarte greu.

Culmea, mie nu mi-a plăcut deloc la început de el, dar până în momentul în care… Adică eu l-am văzut pe Federer jucând prin turnee când rupea rachete, când era foarte nervos și până să devină numărul 1 mondial. Și țin minte că mă enerva foarte tare: «Bă, ce e ăsta așa nebun și rupe rachete? De ce e așa isteric?». Și după aia l-am văzut în prima săptămână când a devenit lider mondial, când a jucat cu România aici (n.r. februarie 2004). Atunci, când am văzut și eu lejeritatea și eleganța… Vai de capul meu! Pur și simplu mi-a rămas pe retină și de atunci am devenit extrem de pasionat și fan și, cum să zic, activist pro Federer mai ales în toate discuțiile astea cu Nadal, cu Djokovic…”, a spus Cornel Ilie, în cadrul emisiunii Așa-i în tenis cu Irina Fetecău.

Publicat: 05 08. 2023, 17:53