Dezvăluire incredibilă în ATP despre un fost #1 adorat de fani. „Băiatul ăsta dispută finala Australian Open după ce s-a îmbătat atât de rău, încât abia se mai ținea pe picioare”

Austriacul Daniel Koellerer (36 de ani), fost jucător profesionist de tenis, suspendat pe viaţă în 2011 pentru trucare de meciuri, a făcut declarații halucinante în presa spnaiolă, anunțând că a început să consume alcool după ce ar fi fost martorul unei beții crunte a fostului lider mondial Marat Safin, în seara dinaintea finalei de la Australian Open, din 2002. Poreclit „Crazy Dani” (n.r. – Dani, nebunul), Koellerer

Am băut alcool de-a lungul carierei mele, dar prima oară a fost la 24 de ani. Am început după ce l-am văzut pe Marat Safin cum a băut o noapte întreagă înaintea finalei Australian Open. Apoi am stat şi m-am gândit: ‘ok, eu sunt mereu în jurul locurilor 150 – 180, nu pot urca în niciun fel în clasament și băiatul ăsta dispută finala Australian Open după ce s-a îmbătat atât de rău, încât abia se mai ținea pe picioare’. El era locul 5 în lume atunci. Nu avea cum să câştige vreodată acea finală. Era incredibil cât de beat era! În noaptea de dinaintea jocului şi-a sărbătorit ziua de naştere. La cum se bucura, părea că deja ar fi câştigat Australian Open.”, a declarat Koellerer, potrivit As.

  • Finala Australian Open 2002 a fost câștigată de suedezul Thomas Johansson, 3-6, 6-4, 6-4, 7-6 (4), în fața rusului Marat Safin.
  • Marat Safin a câștigat două titluri de Mare Șlem în carieră: US Open 2000 și Australian Open 2005.
  • Rusul este născut pe 27 ianuarie 1980.

„Crazy Dani”, recidivist mai ceva ca Nick Kyrgios

Daniel Koellerer a fost primul și, deocamdată, singurul jucător de tenis suspendat pe viață de forurile mondiale. Austriacul a „călcat pe bec” în repetate rânduri. Profesionist cu acte în regulă începând cu 2002, austriacul a primit prima suspendare de șase luni în 2006, pentru comportament nesportiv. În iunie 2010, la câteva luni după ce austriacul atingea cea mai bună clasare ATP a carierei (locul 55), jucătorul brazilian Julio Silva îl acuza de remarci rasiste pe teren. Silva a raportat că Daniel Koellerer l-ar fi numit „maimuță” și i-ar fi spus „întoarce-te în junglă”. Un conațional – Koubek, s-a repezit la Koellerer la o pauză de schimb de terenuri și a încercat să îl sugrume pe Daniel, după acesta l-a insultat.

Apoi, Daniel Koellerer a intrat în atenția Comisiei Anti-corupție a ITF. Pe site-ul oficial al sportivului apăreau reclame și trimiteri directe către site-uri de pariuri – lucru ilegal. Apoi, austriacul a fost găsit vinovat pentru trucarea propriilor meciuri și încercări de a racola și alți sportivi.

Austriacul Daniel Koellerer, în tribune la BRD Năstase-Țiriac Trophy, în așteptarea propriului meci

Un junior promițător, cu victorii la Tsonga și Isner, Koellerer a fost un sportiv care, ca senior, a dus un război permanent cu arbitrii. Singurele meciuri în care se controla cât de cât erau cele de dublu, pentru că, afirma austriacul, își respecta partenerul. Koellerer bea Coca-Cola pe teren, iar în afară a avut probleme cu alcoolul.

O nouă dezvăluire incredibilă! Daniel Koellerer a găsit scuza pentru ieșirile sale necontrolate: „Unul dintre foștii mei antrenori mă pedepsea, mă punea să fac mai mult antrenament, dacă nu îmi provocam adversarii în timpul meciurilor“

Austriacul a găsit o scuză și pentru comportamentul său de pe teren. “Am fost antrenat să mă port mai dur și după vreo patru ani nu mă mai puteam opri. Acum am realizat că am făcut multe lucruri greșite altor jucători atât pe teren, cât și în afara lui. Acum, că au trecut mai bine de 10 – 15 ani de la acele întâmplări, îmi cer scuze tuturor. Unul dintre foștii mei antrenori mă pedepsea, mă punea să fac mai mult antrenament, dacă nu îmi provocam adversarii în timpul meciurilor“, a declarat Koellerer pentru AS.

Cel mai bun rezultat înregistrat de Daniel Koellerer în Grand Slam-uri a fost un tur trei la US Open 2009. El i-a învins atunci pe Rui Machado și Pablo Cuevas, fiind învins apoi în patru seturi de viitorul campion, Juan Martin Del Potro.

Daniel Koellerer a câștigat 9 titluri la simplu – 5 Challenger-uri și 4 Futures-uri. A jucat alte 9 finale pe care le-a pierdut.

Daniel Koelllerer, un rebel al tenisului.

 

 

Publicat: 19 10. 2019, 11:39
Actualizat: 19 10. 2019, 11:40