Dezvăluire care aruncă în aer tot ce se știa în cazul Simona Halep, făcută de un inspector WADA: „Avocații româncei tergiversează procesul, nu judecătorii!” Ce caută, în continuare, apărătorii sportivei | EXCLUSIV

Dacă până acum se credea că Simona Halep nu a primit verdictul în cazul de dopaj din cauza judecătorilor sportivi, ProSport a aflat varianta părții adverse.

În urma unei discuții cu un inspector din Munchen al Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA), antrenorul Mihai Rusu, care activează în Germania, a dezvăluit pentru ProSport motivul tergiversării judecății în cazul Simona Halep.

Dezvăluire care aruncă în aer tot ce se știa în cazul Simona Halep, făcută de un inspector WADA: „Avocații româncei tergiversează procesul, nu judecătorii!” Ce caută, în continuare, apărătorii sportivei

Fost coechipier al lui Ilie Năstase și voce sportivă la Radio Europa Liberă înainte de Revoluție, Mihai Rusu a aflat detalii explozive din procesul de dopaj al Simonei Halep, de la un reprezentant WADA: „După o discuție cu un inspector WADA din Munchen am aflat că presiunea este de partea Simonei Halep, nu invers! Să nu creăm impresia ca judecătorii sunt de vină! Ei raspund la cererile avocaților Simonei Halep”, a declarat Mihai Rusu pentru ProSport.

Apărătorii Simonei nu ar fi găsit dovezi suficiente pentru ca sportiva să fie achitată, căutând în continuare contraargumente: „Procesul Simonei Halep este tergiversat de avocații ei, care caută contraargumente! Judecătorii au probele controlorilor anti-doping, așa că nu ei sunt acuzații. Mingea se află în terenul avocaților”, a adăugat fostul tenismen.

Acesta ar fi motivul pentru care nu s-a dat decizia în cazul de dopaj al Simonei Halep, deși au trecut șapte luni de când constănțeanca a primit înștiințarea că este suspendată provizoriu: „Avocații ei cer timp să studieze și să găsească noi contraargumente, pentru că judecătorii au argumentele: au prins-o dopată. Tot ce se întâmplă legat de Simona Halep sunt contracte între WTA, WADA și CIO, deci nimic nu este separat, totul este în sistem!”, a mai dezvăluit Rusu.

Avocații Simonei au o miziune infernală în încercarea de a obține achitarea

Avocații Simonei Halep au o misiune infernală în încercarea de a obține achitarea, deoarece în cazul ingerării unui supliment nutritiv contaminat, așa cum s-a vehiculat că a pățit românca, lipsa intenției nu poate servi drept scuză: „E poveste de adormit copiii (n.r. – ingerarea unui supliment contaminat). Niciun inspector WADA nu crede că cineva i-a deschis gura și i-a băgat EPO pe gură!”, susține Mihai Rusu, antrenor care a evadat în RFG în anul 1977.

De asemenea, Agenția Internațională pentru Integritatea tenisului (ITIA) i-a avertizat pe jucători asupra riscurilor pe care le presupune consumul de suplimente nutritive: „Suplimentele trebuie privite cu prudență, deoarece există un risc substanțial de contaminare cu substanțe interzise și / sau substanțe periculoase pentru sănătate. Suplimentele nu sunt clasificate ca alimente și, prin urmare, nu sunt supuse acelorași standarde de producție. Au avut loc mai multe încălcări ale regulilor anti-doping în cadrul TADP (Programul anti-doping de tenis) din cauza prezenței unor substanțe interzise în suplimentele consumate. Suplimentele din toate regiunile pot prezenta un risc crescut de încălcare a antidopingului. Jucătorii din America de Sud ar trebui să fie foarte atenți la utilizarea suplimentelor, inclusiv a celor preparate în farmacii, deoarece în acea regiune au avut loc mai multe încălcări rezultate din suplimentele preparate din surse similare.

ITIA nu a recomandat utilizarea niciunui supliment. În cele mai multe cazuri, o dietă echilibrată cu alimente normale este suficientă pentru a satisface cerințele nutriționale. Jucătorii sunt încurajați să evalueze necesitatea unui supliment și apoi să cunoască riscurile pe care acestea le pot prezenta. Jucătorii nu ar trebui să creadă prospectul care apare pe suplimente, de exemplu că sunt aprobate de WADA sau CIO sau că nu conțin substanțe interzise.În consecință, nu este necesar să se demonstreze intenția, culpa, neglijența sau utilizarea conștientă din partea jucătorului pentru a stabili o încălcare a regulii anti-doping”, a transmis ITIA.

Publicat: 08 04. 2023, 15:15