Decizie surprinzătoare luată de WTA după scandalul provocat de Pliskova la Roma! Ce sancțiune a primit fostul lider mondial

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a luat o decizie neașteptată după ce Karolina Pliskova i-a distrus scaunul arbitrei Marta Mrozinska din Polonia! În mod surprinzător, forul mondial a hotărât să o sancționeze pe arbitră, în timp ce Karolina a scăpat dor cu o amendă.

Pliskova nu va fi suspendată după ieșirea nervoasă de la Roma! În schimb, arbitra de scaun va fi penalizată

WTA s-a poziționat de partea Pliskovei după ce tenismena a avut o reacție necontrolată la finalul duelului cu Sakkari de la Roma! Cehoaica va plăti o amendă, dar nu va fi suspendată sau exclusă de la Roland Garros așa cum cereau fanii tenisului: „Am fost surprins că cei de la WTA au fost de partea Karolinei. Ok, va trebui să plătească o amendă, dar WTA ne-a anunțat că va încerca să minimizeze acest caz, având în vedere că dreptatea a fost de partea Karolinei și emoțiile sale sunt de înțeles. În schimb, cei de la WTA ne-au anunțat că vor penaliza arbitrul”, a declarat Michal Hrdlicka, managerul Karolinei Pliskova, pentru Isport.

Tenismena, amendată cu 4.500 de dolari

Potrivit presei din Cehia, fosta ocupantă a locului 1 mondial va fi obligată să plătească o amendă de 4.500 de dolari. Lucrurile au degenerat la Roma atunci când când Mrozinska a luat o decizie greșită la scorul de 5-5 în setul decisiv al partidei din turul secund. Pliskova a trimis un smash în teren, la care tușierul a strigat „aut”, iar arbitra de scaun nu l-a corectat pe acesta, spre disperarea cehoaicei. Karolina, dar și antrenorul ei, care a arătat semne obscene spre camerele de filmat, au făcut circ pe teren. Sportiva nu s-a mai putut concentra, a pierdut jocul cu 6-3, 3-6, 5-7, iar la final a produs o gaură cu racheta în scaunul arbitrei.

Publicat: 18 05. 2018, 17:52
Actualizat: 18 05. 2018, 18:21