Decizia organizatorilor US Open după ce Iga Swiatek a criticat programarea meciurilor în nocturnă! Poloneza, ignorată de americani

US Open nu intenționează să-și modifice programul pentru a preveni terminarea meciurilor târziu în noapte, deși liderul mondial Iga Swiatek a criticat programarea partidelor în nocturnă la turneele de tenis.

Mai mulți jucători de tenis s-au plâns de finalizările târzii ale meciurilor de la Roland Garros, apoi la Wimbledon nu s-a mai jucat nicio partidă după ora 23:00, însă organizatorii de la US Open nu vor impune o astfel de restricție.

Decizia organizatorilor US Open după ce Iga Swiatek a criticat programarea meciurilor în nocturnă! Poloneza, ignorată de americani

La US Open au existat multe situații în care jucătorii au stat pe teren până dimineață – inclusiv campionul en-titre Carlos Alcaraz a încheiat un meci cu Jannik Sinner în jurul orei 02:50. Dar directorul Grand Slam-ului american, Stacey Allaster, a declarat pentru Sky Sports că programarea meciurilor din sesiunea de seară a fost amplu discutată, însă nu se va schimba nimic la ediția din 2023 din acest punct de vedere.

„Ne-am uitat să începem sesiunea de seară mai devreme, în loc de ora 19:00, să înceapă la 18:00, dar nu este chiar o posibilitate pentru că este greu pentru new-yorkezi să ajungă aici chiar și la 19:00. Am simțit că nu este corect pentru fanii noștri.

Una dintre realitățile pe care le avem în tenis este că nu suntem definiți de un timp de început și unul de sfârșit. Putem avea un meci scurt sau putem avea un meci de cinci ore. În acest moment, menținem programul cu două meciuri noaptea. Vom continua să evaluăm asta. Un lucru e sigur: nimic nu se compară cu un meci disputat noaptea pe Arthur Ashe”, a spus Allaster pentru sursa citată.

Iga Swiatek a acuzat WTA că ignoră sănătatea jucătoarelor programând meciurile noaptea

Poloneza Iga Swiatek susține că WTA ignoră sănătatea jucătoarelor, programând meciurile noaptea: „Poate că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ceea ce este bun pentru sănătatea jucătoarelor, pentru că suntem în competiţie în fiecare săptămână”, a afirmat cvadrupla campioană de Grand Slam.

„Circuitul este atât de intens, cu toate deplasările sale, încât ar fi bine să ne concentrăm pe viitor asupra jucătoarelor, mai ales anul viitor, când vor fi din ce în ce mai multe turnee obligatorii şi mai lungi.

În sezonul pe zgură, la Roma şi Madrid, am jucat patru meciuri care s-au încheiat în jurul miezului nopţii sau după miezul nopţii”, s-a plâns liderul mondial.

Publicat: 17 08. 2023, 22:39
Actualizat: 17 08. 2023, 23:04