Davidenko – Federer**, finala turneului de la Doha

Rusul Nikolai Davidenko, deținătorul trofeului, s-a calificat,
vineri, în finala turneului de la Doha, dotat cu premii în valoare
de 1.024.000 de dolari, după ce l-a învins, în semifinale, pe
Rafael Nadal, și îl va întâlni în ultimul act al competiției pe
elvețianul Roger Federer.

Nikolai Davidenko, cap de serie numărul 4, a dispus, vineri, în
semifinale, de numărul unu mondial și favoritul numărul unu al
competiției, spaniolul Rafael Nadal, cu scorul de 6-3, 6-2, într-un
meci care a durat o oră și 25 de minute.

În finală, Davidenko îl va întâlni pe elvețianul Roger Federer,
numărul doi mondial și cap de serie numărul 2, care a trecut,
vineri, în semifinale, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/2), de francezul
Jo-Wilfried Tsonga, favoritul numărul 3.

Finala turneului de la Doha va avea loc sâmbătă.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 01. 2011, 19:52
Actualizat: 07 01. 2011, 20:05