Darren Cahill, decizie surpriză după ce s-a întâlnit cu Simona Halep la București! Australianul a făcut un gest rar pentru o altă jucătoare din România | FOTO

După ce s-a întâlnit cu Simona Halep la București, în plin scandal de dopaj, Darren Cahill s-a afișat alături de o altă jucătoare din România, chiar pe terenul de tenis.

Darren Cahill nu o ajută doar pe Simona Halep în timpul vizitei sale în România! Reputatul tehnician a decis să le ofere sfaturi și juniorilor din țara noastră.

Cahill și Halep au fost surprinși de ProSport în timpul unei întâlniri de taină, în centrul Bucureștiului, apoi fostul antrenor al româncei, dar și al lui Andre Agassi, a avut o altă apariție surprinzătoare.

Darren Cahill, decizie surpriză după ce s-a întâlnit cu Simona Halep la București! Australianul a făcut un gest rar pentru o altă jucătoare din România

Cu ocazia venirii în România, Darren Cahill s-a întâlnit cu juniori de perspectivă ai tenisului românesc! Veronica Cervac a postat o fotografie cu omul care în prezent lucrează cu italianul Jannik Sinner: „Sunt bucuroasă că te-am întâlnit, Darren!”, i-a transmis aceasta australianului.

Darren Cahill a avut un răspuns savuros pentru Veronica Cervac: „Și eu, Veronica! Îmi poți împrumuta, te rog, forehand-ul tău?”, a fost replica superbă a lui Darren, iar junioara care vrea să calce pe urmele Simonei Halep ar trebui să fie tare mândră că a smuls laudele lui Cahill.

Darren Cahill a venit de urgență în România

Darren Cahill, cel care bagă mâna în foc pentru Simona Halep în scandalul de dopaj, a zburat de la Paris pentru a se vedea cu Simona, ceea ce dovedește nu doar atașamentul dintre cei doi, dar și faptul că australianul ar putea avea un rol important în procesul care stă să înceapă.

Joi, în jurul orelor 15, Halep și Cahill s-au văzut pentru prima dată de la izbucnirea scandalului de dopaj. Antrenorul a venit special de la Paris pentru această întâlnire, după ce elevul său, Jannik Sinner, a fost eliminat în runda inaugurală a turneului Masters din capitala Franței.

Publicat: 05 11. 2022, 09:12
Actualizat: 05 11. 2022, 11:37