Darren Cahill, caracter uriaș! Ce mesaj în limba română a transmis fostul antrenor al Simonei Halep, cu ocazia Zilei Naționale

Darren Cahill (57 de ani), unul dintre cei mai importanți antrenori de tenis din lume, se simte în continuare atașat de România, deși nu mai lucrează de mai bine de un an cu Simona Halep (31 de ani).

Pe 1 Decembrie, în ziua în care se sărbătorește cel mai important moment din istoria României, antrenorul australian Darren Cahill le-a urat „La mulți ani” tuturor românilor.

Darren Cahill a antrenat-o aproape șase ani pe Simona Halep, ajutând-o să cucerească primul trofeu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018. Cu toate că nu mai are nicio relație contractuală cu Halep, australianul arată că are un caracter uriaș: Cahill a venit de urgență în România și s-a întâlnit cu fosta sa elevă după anunțul testului anti-doping picat la US Open.

Darren Cahill, caracter uriaș! Ce mesaj în limba română a transmis fostul antrenor al Simonei Halep, cu ocazia Zilei Naționale

Darren Cahill a ținut să transmită un mesaj în limba română de Ziua Națională a României: „La mulți ani, România!”, a scris reputatul tehnician pe Twitter. În urmă cu 104 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.

După ce s-a despărțit de Simona Halep în luna septembrie a anului trecut, Darren Cahill a avut o scurtă colaborare cu Amanda Anisimova. Apoi, australianul și-a găsit un elev de nota 10, pe italianul Jannik Sinner.

Darren Cahill, îndrăgostit de România: „Îmi este întotdeauna dor! Un loc extraordinar!”

Darren Cahill s-a îndrăgostit de România după ce Simona Halep l-a adus pe fostul ei mentor în țara noastră. Tatăl sportivei l-a servit pe Darren cu coniac:

„Îmi este întotdeauna dor de România. Este un loc extraordinar. Am petrecut mult timp aici, cu Simona, la antrenamente, în ultimii ani şi îmi place să revin aici. Tatăl Simonei mi-a oferit ieri această băutură (n.r – coniac), m-a ajutat să trec cu bine de această zi”, spunea Cahill în timpul unei vizite în România.

Publicat: 01 12. 2022, 16:43