Cupa Davis!** Căpitanul nejucător al Olandei: „Nu e așa ușor cum se spune, va fi dificil să câștigăm” Batavii, despre întâlnirea de la Brașov

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Olandei, Jan Siemerink a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu consideră că formația lui este favorită în meciul cu România, apreciind că șansele sunt egale

„Nu cred că este chiar așa de ușor cum se spune. Dacă ar fi fost așa de ușor, nu am pregăti acest meci cu România atât de bine. România are o echipă puternică, formată din jucători valoroși, astfel că va fi dificil să îi învingem. În plus, meciul se joacă pe terenul lor, iar acesta este un aspect care contează. Șansele sunt egale. Vom vedem ce se va întâmpla de vineri încolo. Încă nu m-am decis asupra echipei, dar mai este timp. Joi, cu zi înainte de începerea competiției, vom anunța echipa. Cu siguranță vom alege varianta pe care o considerăm ca fiind cea mai bună”, a spus Siemerink.

Jan Siemerink a mai afirmat că nu a avut preferințe în ceea ce privește suprafața de joc, dar că terenul de la Brașov este foarte bun. „Suntem foarte mulțumiți de condițiile de antrenament și de joc. Nu avem probleme în ceea ce privește suprafața de joc, nu vom face din asta o problemă. Pentru noi chiar nu conta pe ce suprafață se juca, putea fi și zgură, nu ne deranaja deloc. Ne simțim bine pe terenul de la Brașov și sperăm ca la fel să stea lucrurile și la finalul săptămânii”, a precizat Siemerink.

La rândul său, Jean-Julien Rojer a spus că meciul de Cupa Davis nu are un favorit clar, chiar dacă, anul trecut Olanda a învins fără probleme: „Chiar nu putem spune că cineva este mai avantajat. Șansele sunt egale, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut”.

Căpitanul nejucător al echipei Olandei, Jan Siemerink, a convocat jucătorii clasați cel mai bine în ierarhia ATP, Robin Haase (locul 52), Igor Sijsling (locul 70), Thiemo de Bakker (locul 97) și Jean-Julien Rojer (locul 8 la dublu), pentru meciul cu România, de la Brașov, din Cupa Davis.

Partida România – Olanda, contând pentru turul doi al Grupei I, zona euro-africană, se va disputa în perioada 5-7 aprilie, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.

Mediafax

Publicat: 03 04. 2013, 19:02
Actualizat: 03 04. 2013, 19:03