Se știu primele semifinaliste de la US Open! Ons Jabeur a trecut de jucătoarea care i-a încheiat cariera Serenei Williams și va întâlni revelația anului în circuitul WTA | VIDEO

Tunisia's Ons Jabeur (R) shakes hands with Australia's Ajla Tomljanovic after defeating her in their 2022 US Open Tennis tournament women's singles quarter-final match against at the USTA Billie Jean King National Tennis Center in New York on September 6, 2022.,Image: 720078439, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Ajla Tomljanovic (Australia), jucătoarea care i-a încheiat cariera Serenei Williams (SUA), s-a oprit în sferturi la US Open, fiind învinsă de Ons Jabeur (Tunisia), scor 6-4, 7-6(4). Jabeur se va duela pentru un loc în marea finală cu Caroline Garcia (Franța), revelația anului în circuitul WTA.

Ons Jabeur (favorită 5) – Caroline Garcia (favorită 17) este prima semifinală pe tabloul feminin de la US Open 2022! Jabeur a dispus în minimum de seturi de Ajla Tomljanovic (46 WTA), scor 6-4, 7-6(4), în timp ce Garcia a reușit surpriza în meciul cu Cori Gauff (SUA, favorită 12): 6-3, 6-4.

A doua semifinală se va stabili miercuri seară, când sunt programate sferturile de finală de pe cealaltă jumătate de tablou: Karolina Pliskova (Cehia, favorită 22) o înfruntă pe Aryna Sabalenka (Belarus, favorită 6), de la ora 18:00, iar Iga Swiatek (Polonia, favorită 1) joacă împotriva Jessicăi Pegula (SUA, favorită 8), de la ora 02:00.

Se știu primele semifinaliste de la US Open! Ons Jabeur a trecut de jucătoarea care i-a încheiat cariera Serenei Williams și va întâlni revelația anului în circuitul WTA

Ons Jabeur e la un pas de a doua finală de Grand Slam consecutivă, după ce tunisianca a ajuns în ultimul act și la Wimbledon (6-3, 2-6, 2-6 cu Elena Rybakina)! Tunisianca a trecut în sferturi la US Open de Ajla Tomljanovic, „coșmarul” Serenei Williams, cea care a agățat racheta în cui după eșecul de la Flushing Meadows. Australianca a eliminat-o pe marea campioană americană în turul trei, scor 7-5, 6-7(4), 6-1, însă nu i-a putut face față și lui Jabeur.

Adversara lui Ons Jabeur din semifinale este Caroline Garcia, revelația anului în circuitul WTA! Franțuzoaica a început sezonul pe locul 74 WTA, dar a urcat pe locul 10 mondial grație performanței de la US Open! Garcia, cea care a cucerit trei trofee în 2022, la Bad Homburg, Varșovia și Cincinnati, a învins-o clar pe Cori Gauff, favorita publicului de la US Open, cu 6-3, 6-4. Garcia s-a calificat astfel în prima semifinală de Grand Slam a carierei.

Publicat: 07 09. 2022, 07:57
Actualizat: 07 09. 2022, 07:59