Cum s-a încheiat duelul românesc din semifinalele turneului de 60.000 de dolari de la Bodrum! Andreea Prisacariu, mesaj video după meci: „Asta e tot ce contează!”

Duelul românesc dintre Irina Bara (223 WTA) și Andreea Prisacariu (368 WTA), contând pentru calificarea în finala turneului ITF de la Bodrum (Turcia), s-a încheiat cu victoria jucătoarei mai experimentate. Bara a câștigat cu 6-3, 6-3 și se va lupta pentru trofeu cu Maria Lourdes Carle (Argentina, 163 WTA).

Semifinala 100% românească dintre Irina Bara și Andreea Prisacariu, disputată sâmbătă, a durat o oră și 26 de minute. Irina a învins-o în minimum de seturi pe conaționala ei, care a transmis un mesaj video la final.

Cum s-a încheiat duelul românesc din semifinalele turneului de 60.000 de dolari de la Bodrum!

Irina Bara a fost mai bună decât Andreea Prisacariu în semifinale la Bodrum, turneu dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari! Bara a câștigat de nu mai puțin de 7 ori pe serviciul lui Prisacariu, iar aceasta din urmă a realizat 4 break-uri.

S-a terminat 6-3, 6-3, iar Irina Bara s-a calificat în a treia finală a sezonului în circuitul ITF. Ea a mai ajuns în ultimul act la Koper (Slovenia) – a abandonat la scorul de 6-3, 2-6, 1-4 cu Aliona Bolsova (Spania), și la Istanbul, unde a cucerit titlul: 6-7(2), 6-4, 6-1 cu Berfu Cengiz (Turcia).

De partea cealaltă, Andreea Prisacariu este obișnuită cu meciurile împotriva compatrioatelor sale din circuitul WTA! Numai în sezonul 2023, ea a întâlnit trei românce la diferite turnee. Prisacariu a învins-o pe Oana Gavrilă cu 6-4, 6-7(5), 10-5 în calificările turneului de la Palmanova, a pierdut în fața Jaquelinei Cristian în semifinale la Palmanova, scor 3-6, 0-6, și a trecut de Miriam Bulgaru în finala de la Santa Margherita: 3-6, 6-2, 6-2.

Andreea Prisacariu, mesaj video după meci: „Asta e tot ce contează!”

Cu toate că nu a obținut calificarea în finala de la Bodrum, Andreea Prisacariu s-a declarat mulțumită de modul în care s-a prezentat în Turcia:

Bună, tututor! A fost o săptămână incredibilă, îmi pare rău că meciurile nu au putut fi transmise video, pentru că au fost spectaculoase. Vreau să-i mulțumesc antrenorului meu, părinților, familiei și prietenilor care mă susțin necondiționat!

Locul a fost uimitor, am jucat un tenis de calitate foarte bună. Sunt fericită per total și în același timp foarte obosită. Chiar dacă azi am pierdut, am jucat un tenis corect, de o calitate bună, iar asta e tot ce contează”, a fost mesajul video transmis de Prisacariu pentru cei peste 26.000 de urmăritori de pe Twitter.

Publicat: 20 05. 2023, 14:26
Actualizat: 20 05. 2023, 14:31