Cum le-a schimbat Irina Begu planul părinților de a pleca în concediu! „Nu o să am mult timp de sărbătorit” | SPECIAL

Cu Țiriac Trophy cucerit la București, Irina Begu (32 de ani) a câștigat, pentru prima dată în carieră, două titluri în același sezon!

Jucătoarea noastră, vizibil fericită, a dezvăluit de ce nu va avea parte de o recompensă specială după victoria la turneul de 125.000 de dolari pentru care părinții ei și-au amânat concediul programat la munte.

Irina urcă 8 locuri ca să ocupe a 33-a poziție WTA și a devenit a 2-a cea mai bună româncă după Halep din tenisul mondial.

Cum le-a schimbat Irina Begu planul părinților de a pleca în concediu! „Nu o să am mult timp de sărbătorit” | SPECIAL

Cu “re-break” făcut la 3-3, Begu a câștigat ultimele 4 ghemuri dintr-un set de început în care a fost de 7 ori mai eficentă decât Jani cu punctele luate cu “primul retur”.

„Vântul schimba de multe ori traiectoria. Serviciul oarecum nu puteam să mă folosesc de el pentru că îmi era greu să îmi arunc mingea”, a mărturisit Irina adversarul în plus avut în a 3-a finală jucată consecutiv la București, unde a cucerit titlul în 2017, la „simplu”, și pe cel de „dublu” în sezonul următor.

„Per total m-am așteptat la aceste condiții, ieri, când am văzut prognoza, am zis

Așa că mă bucur că, până la urmă, am reușit să-l scot la capăt!”, nu a ascuns Begu maniera în care analizat, stabilit și anticipat strategia contra ocupantei locului 114 mondial împreună cu ambii ei antrenori, Victor Crivoi și Gabriel Moraru.

„A trebuit să stau pozitivă și mental să fiu acolo, la fiecare punct. Erau lucruri care nu țineau de mine, n-am putut să controlez jocul așa cum am făcut-o în partidele precedente”, a punctat Irina momentele de derută din setul secund.

Desprinsă la 3-1 într-o manșă a doua cu 7 break-uri și fără să-i permită lui Jani să-și țină “serviciul” în niciun ghem, Begu a cucerit, fără set pierdut, “Țiriac Trophy” la 5 ani după ultimul trofeu câștigat la “Bucharest Open”.

„Faptul că este prima săptămână în care am fost la mine în casă, am dormit la mine acasă și am putut să joc un turneu. Asta s-a întâmplat după 5 ani de zile! Faptul că am jucat în fața românilor este un sentiment deosebit!”, a radiat de bucurie Irina.

Irina Begu: „M-am simțit extraordinar săptămâna aceasta, am jucat un tenis de un nivel foarte, foarte înalt”

Cu al doilea titlu din sezon cucerit după Palermo, Begu a urcat 8 locuri ca să ocupe a 33-a poziție WTA și a devenit a 2-a cea mai bună româncă după Halep din tenisul mondial.

„Mă bucur foarte mult că am câștigat acest trofeu, faptul că rămâne acasă. M-am simțit extraordinar săptămâna aceasta, am jucat un tenis de un nivel foarte, foarte înalt, exceptând, un pic, finala.

Au fost condiții extrem de grele și a trebuit să îmi adaptez, un pic, jocul” a sintetizat Irina victoria obținută la turneul de 125.000 de dolari unde a decis să evolueze în ultimul moment ca urmare a invitașiei (n.r. wild-card) oferită de Ion Țiriac.

După o lună de zile în care a jucat pe suprafață dură în Statele Unite ale Americii (Cincinnati și US Open sunt organizate pe ciment vopsit, suprafață de joc tip Plexipave sau Decotourf), Begu a trebuit să se readapteze la evoluțiile pe zgură.

„America a fost o perioadă lungă, un hard (n.r. ciment vopsit ca suprafață de joc) destul de rapid, condiții total diferite față de ce am jucat săptămâna aceasta.

Nu pot să zic că US Open este turneul meu preferat ca și suprafață dar am aratat, și acolo, un joc destul de bun”, a continuat ea.

Părinții urmau să plece la munte, dar au stat la finală

A doua româncă dupa Ana Bogdan (învigătoare într-un chalenger similar organizat, în august, la Iași) care cucerește un turneu de 125.000 de dolari desfășurat, în Romania, în acest sezon, Begu nu ascunde cum sărbătorește victoria la Țiriac Trophy:

„Este o întrebare bună! Cu siguranță cu cei din familie voi ieși să mănânc undeva dar mâine trebuie să o iau de la capăt! Nu o să am mult timp de sărbătorit!”, a fost sinceră Begu la a cărei victorie i-a avut în tribună pe părinți, frate, cumnată și nepot.

Dacă părinții au fost nevoiți să își amâne plecarea în concediu la Breaza ca să nu rateze evoluția fiicei lor la București, Irina a surprins când a recunoscut că savurează altfel victoriile într-un turneu din circuit.

Mă bucur de fiecare turneu în parte, admite Irina Begu

„Nu, nu mai mă premiez așa cum o făceam înainte! Era ca o recompensă dar, de ceva timp, nu o mai fac pentru că nu trebuie să existe un motiv anume ca să mă recompensez.

Așa că are efecte bune și efecte mai puțin bune recompensa aceasta pentru că, atunci când pierdeam, mă pedepseam.

Dar, acum, indiferent de situație, mă bucur de fiecare turneu în parte!”, a exultat Begu după al 7-lea titlu WTA cucerit în carieră și al doilea din „seria 125” (Indian Wells 2020).

Publicat: 19 09. 2022, 08:15